Alin Oprea, urare pentru Tavi Colen de ziua acestuia. Ce mesaj a profitat să îi transmită EXCLUSIV

Alin Oprea, urare pentru Tavi Colen de ziua acestuia. Ce mesaj a profitat să îi transmită EXCLUSIV
Ce ii ureaza Alin Oprea lui Tavi Colen de ziua lui de nastere

Cântărețul Tavi Colen împlinește mâine 54 de ani. Deși s-a aflat într-un adevărat război al declarațiilor cu fostul lui coleg de scenă, din trupa Talisman, iată că solistul Alin Oprea îi face celebrului sărbătorit, prin intermediul playtech.ro, o urare pacifistă. Exact ca pe vremea când erau prieteni la cataramă și împărțeau bucata de pâine.

Tavi Colen se ține de glume cu Dan Bittman: „Am refăcut Talismanul într-o nouă formulă. Se cheama Talisgraf”

Solistul Tavi Colen împlinește mâine 54 de ani, iar prietenii au început să îi bată la ușă încă din seara asta, printre ei aflându-se și Dan Bittman, de la Holograf. Cei doi artiști s-au pozat împreună, iar amuzanta fotografie, în care ambii poartă peruci, vine la pachet, pe contul de Facebook al sărbătoritului, și cu un comentariu, cu bătaie lungă, la adresa fostului coleg, Alin Oprea, care deține marca Talisman!

„Am refăcut Talismanul într-o nouă formulă. Se cheama Talisgraf”, a scris Tavi Colen pe rețetele sociale.

Contactat de reporterii playtech.ro, Alin Oprea susține că a gustat gluma făcută de Tavi, semn că are simțul umorului: „Drăguță glumă!”, ne-a menționat Alin, vizibil amuzat.

Ce îi urează Alin Oprea lui Tavi Colen, de ziua lui: „Îi doresc să aibă parte de sănătate, iubire și de succes”

Dar, lăsând la o parte aceste mici săgeți otrăvite, pe care cei doi și le mai aruncă, pe conturile sociale, Alin Oprea a dorit să îi facă, tot prin intermediul impact.ro, o urare lui Tavi Colen, fostul coleg de trupă, alături de care a dat lovitura cu piesa ”Atât de singur”:

„Îi doresc lui Tavi ”La mulți ani!”, toate cele bune. Să aibă parte de sănătate, iubire și de succes”.

Alin Oprea a vrut să se împace cu Tavi: ”Există toate șansele, dacă și el este deschis la discuții”

Alin Oprea a avut, anul trecut, o încercare de a face pace cu Tavi Colen, fără succes, însă:

„Una dintre dorințele mele a fost să reunesc, în acest an aniversar, un Talisman”, cu Tavi Colen, reîntors în componența originală a trupei și asta pentru voi, cei care încă mai păstrați nostalgia anilor ’90. Din păcate, colegul meu Tavi a refuzat reuniunea, așa că trupa Talisman merge mai departe cu încredere, iubire și cu respect pentru voi. Alin Oprea & Talisman”, spunea Alin.

Ce răspuns i-a dat Tavi Colen: „După 15 ani, nu poți să reîncălzești ciorba de altădată”

Deși Alin ar fi vrut să dea uitării toate scandalurile cu Tavi Colen, acesta din urmă preferă ca lucrurile să rămână pe loc, așa cum s-au ales, astfel că o nouă colaborare pe plan muzical, între ei doi, ca pe vremuri, este imposibilă:

„Nu se pune problema să reiau colaborarea cu fostul meu coleg Alin Oprea. După 15 ani, nu poți să reîncălzești ciorba de altădată. N-am mai vorbit cu el de mult timp. Eu am cariera mea muzicală”, ne spunea Tavi, în exclusivitate, pentru playtech.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI