Alimentul pe care actorul Dem Rădulescu nu l-a mâncat niciodată. „Mi se făcea rău când îl vedeam”, povestea maestrul

România se poate lăuda cu actori mari și celebri. Unul dintre cei mai cunoscuți actori de comedie este Dem Rădulescu. Prin rolurile jucate, acesta a reușit să stârnească admirația oamenilor dar și să aducă un zâmbet pe fața acestora. Din păcate, acesta s-a stins în urmă cu 23 de ani.

”Când eram copil mi se făcea rău numai când vedeam”

Dem Rădulescu rămâne în continuare unul dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie. Viața lui a fost mereu în vizorul public. Cu toate acestea, foarte puțini știu că acesta avea anumite preferințe culinare. Potrivit actorului, exista și preparate de care nici nu se atingea. Printre acestea se numără și carne de miel.

„Nu-mi place carnea de miel. Când eram copil mi se făcea rău numai când vedeam. Dar iubesc sarmalele, carnea de porc… Nici dulceaţa de trandafiri nu a fost niciodată preferata mea. Dar mâncam şerbet de trandafiri” mărturisea actorul, în trecut, într-un interviu acordat Andreei Marin.

Dem Rădulescu a avut mereu vorbele la el. Există chiar și un citat, care l-a făcut celebru. Foarte mulți au auzit de acesta.

„O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea.

Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ”, spunea Dem Rădulescu, în emisiunea Eugeniei Vodă, potrivit DCNews.

Cine este Dem Rădulescu?

Au tercut 23 de ani de la decesul lui Dem Rădulescu. Îndăgitul actor s-a stins din viață la 17 septembrie a lui 2000. Cei care i-au fost aproape îl cunoșteau drept Bibanu’, lucru care i-a indignat pe fani și i-a făcut pe toți să se întrebe care este însemnătatea acesteia și cine a fost cel care i-a dat-o. Chiar actorul a povestit de unde provenea controversata poreclă.

”Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi Bibanu’ am rămas”