Alimentul nociv pe care românii îl consumă zilnic. Alerta dată de Mihaela Bilic: ‘Trebuie pus lângă alcool și tutun’

de: Năstase Mirabela
01 10. 2022

Care este alimentul nociv pe care românii îl consumă zilnic. Ce a avertizat Mihaela Bilic, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România. Iată ce trebuie să știi.

Alimentul nociv pe care românii îl consumă zilnic

Nutriționistul Mihaela Bilic a dat un nou avertisment pentru români. Specialistul a explicat cât de nociv este zahărul pentru organism. Conform nutriționistului, acest aliment nu doar că afectează greutatea, ci conduce la îmbătrânirea prematură a organismului.

„Oare cât o să ne mai ia…

… până vom pune zahărul lângă alcool, tutun şi droguri uşoare? Până când vom realiza că nu corpul nostru are nevoie de el, ci creierul, care e sedus definitiv şi iubeşte gustul dulce.

Când consumăm zahăr se sintetizează substanţe cu efect opiaceu, care au efect anestezic, de calmare a durerii. (…)

Pentru nicotină şi alcool a fost nevoie de ani lungi să recunoaştem caă nu sunt nutrienţi, că nu ne hrănesc corpul, ci doar ne tulbură mintea. Cu zahărul va fi mai greu şi mai lung 🙁

Însă cu puţin obiectivism putem vedea ce rele face zahărul, observând bolnavii de diabet.

Această afecţiune parșivă şi necruţătoare afectează tăcut tot organismul, după ani de zile de evoluţie nu rămâne niciun organ sau sistem sănătos: pierdem vederea, sensibilitatea nervoasă, rinichii, ficatul, pancreasul, circulaţia sangvină, funcţionarea cerebrală, dinții, picioarele… într-un cuvânt ne descompunem. Şi cauza este un nivel crescut al glicemiei, adică al zahărului din sânge.”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

„Nu există un zahăr mai sănătos ca altul”

Conform nutriționistului Mihaela Bilic, zahărul îmbătrânește și îmbolnăvește organismul, accelerând reacțiile oxidative din organism și „măcinând” organismul precum rugina. Tot Mihaela Bilic a recomandat eliminarea zahărului din alimentație sau consumul acestuia cu moderație.

„(…)Poate că e un rău necesar, poate că e imposibil să-l eliminăm din alimentaţie, dar merită să-l reducem drastic! Consumaţi-l rar şi cu moderaţie, în produse de calitate şi care vă plac mult. Şi sub nicio formă nu-l beți, nu-l consumaţi în formă lichidă.

O bucațică de ciocolată sau de prajitură dau satisfacţie maximă, însă un pahar de suc de orice fel e băut ca pe apă. Şi irosim dintr-un foc 6 linguriţe de zahăr, doza recomandată pentru o zi întreagă.

Nu există un zahăr mai sănătos ca altul, însă există produse mai satisfăcătoare decât altele. Iar sucul dă satisfacţie zero! Dacă tot mâncaţi zahăr, măcar mestecați-l, nu-l beți.”, a mai scris medicul pe rețeaua socială.