Alimentul iubit de români de sărbători care nu îngrașă. Recomandarea clară a unui nutriționist

de: Bișinicu Andreea
29 12. 2022

Când vine vorba de gospodinele din România, pe masa festivă de Crăciun nu vor lipsi niciodată preparatele tradițonale, precum sarmalele, piftia, salata de boeuf, cozonacul și friptura de porc. Deși ne grăbim să gustăm din toate și putem lua, ușor, câteva kilograme în greutate, iată care este alimentul care nu te îngrașă de sărbători, pe care-l poți consuma în voie.

Preparatul tradițional de Crăciun care nu îngrașă

De Crăciun și Revelion, oamenii se reunesc cu familia, rudele și cei mai apropiați prieteni, pentru a petrece împreună cele mai frumoase sărbători de iarnă. Și, binenînțeles, pe masa festivă de sărbători nu pot lipsi preparatele tradiționale românești.

Deși românii dau iama în salata de boeuf, sarmale și cozonac, preparate bogate în calorii, specialiștii în nutriție susțin că persoanele care consumă piftie nu trebuie să se preocupe de siluetă sau numărul kilogramelor pe care le acumulează în luna decembrie.

Unii specialiști susțin că piftia ar fi extrem de sănătoasă pentru păr, unghii și ten. De asemenea, este un preparat fiert ce conține carne, legume și gelatină. Nutriționiștii recomandă gospodinelor să o prepare cu carne de curcan, în locul celei de porc.

„Piftia este o forma foarte ușor asimilabilă de nutrienți esențiali: aminoacizii prezenți în țesutul conjunctiv (fibrele de colagen). Ei participă la refacerea pielii, a tendoanelor, a articulațiilor.

Pentru că dieta cu carne “curată” conține prea puțin din acești aminoacizi, corpul poate ajunge în situația de a nu putea produce suficient material de construcție pentru refacere”, a explicat nutriționistul Cristian Mărgărit, pe blogul său.

Piftia ar ajuta la protejarea tenului și a părului

Conform specialistului, piftia are un conținut scăzut de grăsimi și carbohidrați, fiind foarte bogată în proteine.

În trecut se considera că aceste proteine sunt de proastă calitate, din cauza profilului dezechilibrat de aminoacizi (cantități prea mari de prolină, hidroxiprolină și glicină).

Cu toate acestea, unii experți sunt de părere că gelatina are o valoare terapeutică ridicată datorită prezenței unui număr mare de aminoacizi.

În industria cosmetica existenta acestor aminoacizi este speculata la maxim, fiind incluși in diverse produse cu pretinse efecte regeneratoare, de creștere a fermității, reducere a vergeturilor și celulitei.

„Piftia mai conține lizină (ajută creșterea musculară și luptă împotriva infecțiilor virale) și arginina (ajută la pomparea mușchilor). Asociem vitamina C, în acest caz din pătrunjel. Cît mai mult pătrunjel. Vitamina C este implicată în sinteza de colagen și refacerea țesuturilor conjunctive și chiar în sănătatea părului și unghiilor”, completează Cristian Mărgrit.