Alimentele din pieţe care au cele mai multe pesticide. Ce trebuie să faci când le cumperi

de: Manolică Anca
17 03. 2023

Primăvara este anotimpul renașterii, primul sezon cald al anului. Odată cu acesta apar pe piață o mulțime de fructe și legume, cărora le-am dus lipsa o iarnă întreagă. Din păcate, însă, multe dintre ele sunt pline de pesticide, ceea ce le face nocive pentru organismul uman. Iată care sunt cele mai periculoase și ce trebuie să facă dacă le cumperi.

Cele mai contaminate alimente de pe piață

Cu toții vrem să fim sănătoși ceea ce înseamnă că trebuie să avem și o alimentație sănătoasă. Prin urmare, cei mai mulți dintre specialiști recomandă o dietă bogată în fructe și legume pe care, desigur, tindem să le cumpărăm de la piață.

Centrele agroalimentare abundă, în această perioadă, de fructe și legume care mai de care mai frumos colorate și îmbietoare. Cu toate acestea, multe dintre ele sunt contaminate cu o mulțime de pesticide, care dăunează grav sănătății.

Ce fruct ocupă locul 1

În urma unor analize efectuate pe alimentele din piețe, specialiștii au înregistrat valori record de pesticide. Iar cele mai contaminate dintre acestea sunt niște fructe care în această perioadă. Este vorba despre gustoasele căpșune, potrivit noului ghid al cumpărătorului privind pesticidele din produsele agricole.

Locurile următoare sunt ocupate de spanac și varza kale. De asemenea, conform raportului, circa 90% din mostrele luate de la afine și fasole verde au avut valori îngrijorătoare de pesticide, în comparație cu anii precedenți. La polul opus, avocado se află pe primul loc în topul alimentelor cel mai puțin contaminate, urmat de porumbul dulce.

Experţii din domeniul sănătății spun că expunerea la astfel de alimente cu pesticide este extrem de dăunătoare, mai ales în cazul copiilor și femeilor însărcinate.

Ce recomandă specialiștii

În cazul în care nu poți cumpăra fructe și legume organice, fără pesticide, specialiștii vin cu anumite recomandări:

  • spălarea corespunzătoare a tuturor fructelor și legumelor
  • evitarea consumul de alimente cu un miros sau aspect neplăcut
  • curățarea atentă a produselor vegetale
  • evitarea preparării alimentelor cu mai mult de trei ore înainte de a fi consumate
  • păstrarea alimentelor la temperaturi optime
  • evitarea contactului între alimente preparate și cele nepreparate

Citește și: Ce înseamnă dacă fructele din magazine au un praf alb pe ele. Este bine sau nu să le cumperi?

Atenție, așadar, ce cumperi și de unde cumperi! Pericolele de îmbolnăvire sunt la tot pasul!