Alimentele care nu trebuie consumate înainte de somn. Îți fac rău, trebuie să le eviți
Știm deja că ar trebui să evităm să mâncăm cu câteva ore bune înainte de a ne culca, dar la fel de important este și ce ne punem în farfurie la ultima masă a zilei. Află care sunt alimentele care nu trebuie consumate înainte de somn. Se recomandă să fie evitate, nu fac bine deloc.
Importanța unui somn odihnitor
Un somn odihnitor și de bună calitate este unul dintre cele mai importante ingrediente ale unei vieți echilibrate și bunei funcționări a organismului uman, fiind vital pentru sănătatea sistemului nervos.
Pentru asta, trebuie să ținem cont de câțiva factori: o saltea comodă, o pernă aleasă corect, în funcție de poziția preferată în timp ce dormim, o atmosferă plăcută în dormitor – temperatură, miros. La fel de importantă este și alimentația.
Știm deja că este de preferat ca ultima masă a zilei să fie mâncată cu câteva ore înainte să mergem la culcare.
Există însă și câteva alimente care nu trebuie consumate înainte de somn.
Citește și: Alimentele perfecte pentru creier. Specialiștii le recomandă după o noapte cu puțin somn
Alimentele care nu trebuie consumate înainte de somn
Prima pe listă este ciocolata. Conține cacao, ce are teobromină – un derivat al cofeinei cu efect stimulator. Dacă tot vrorbim de cofeină, amintim că nici cafeaua, nici băuturile energizante nu sunt recomandate seara. Ceaiul conține teină, echivalentul cofeinei, așadar, și el trebuie evitat.
Cu toate că unii ar spune că alcoolul are efect liniștitor, adevăratul său efect este exact opus. După consumul de alcool, somnul nu este profund și odihnitor, iar dimineața te trezești obosit sau cu dureri de cap.
Înghețata, preparatele de la fast food, brânzeturile grase sunt și ele potrivite doar în prima parte a zilei. Atunci când mănânci prea multe grăsimi digestia se îngreunează și va perturba somnul: apar spasme, crampe, aciditate, treziri în timpul nopții.
Pentru că glucoza este, de fapt, principalul combustibil, sursă de energie, al organismului, la cină nu au ce căuta produse bogate în zahăr. Această doză mare de energie, de care corpul tău nu are nevoie înainte de a merge la culcare, te-ar putea împiedica să dormi mai bine, dacă ai probleme de insomnie.
Citește și: Alimentele care te scapă de oboseală. Ce recomandă specialiștii