Alimentele care îți protejează plămânii de infecții și poluare. Ce trebuie să consumi zilnic

Alimente care îți protejează plămânii de infecții și poluare

Pentru a reduce riscul de boli pulmonare, este important să renunțăm la fumat și să consumăm alimente care au capacitatea de a-i curăța. Problemele respiratorii cum sunt astmul, bronșita, pneumonia și fibroza chistică sunt doar câteva dintre bolile pe care trebuie să le evităm. Curățarea pulmonară include, în primul rând, schimbări în dietă. Un regim sănătos încurajează mecanismele naturale de curățare ale corpului și stimulează sistemul imunitar.

Alimentele care favorizează o bună sănătate a plămânilor. Iată ce trebuie să consumi zilnic pentru a-ți proteja organele de infecții și poluare

Nutrienții care protejează plămânii de infecții și poluare sunt vitaminele C și E, betacarotenul, acidul folic, seleniul și zincul. O dietă echilibrată, bogată în alimente naturale și gătite în mod sănătos, sau cât se poate de puțin termic, asigură nutrienții care ajută sistemul imunitar și sistemul respirator. Se recomandă, în plus, includerea în dietă a următoarelor alimente:

Legume crucifere, legume verzi, morcovi, ardei roșii, în general, legume care conțin combinații perfecte de vitamine și antioxidanți.

Ghimbir, usturoi, ceapă și plante aromatice, care luptă împotriva infecțiilor și inflamațiilor.

Mere, citrice, fructe de pădure și avocado, ce combat inflamațiile.

Iaurt natural, sana sau kefir, fiind surse de probiotice care ajută la echilibrarea florei intestinale.

Pește, carne albă, ouă și nuci, acestea conținând grăsimi sănătoase omega 3 și proteine care sprijină sistemul imunitar.

Un test simplu salvează sănătatea plămânilor

Bronho-pneumopatia obstructivă cronică, sau mai pe scurt BPOC, este numită boala cu mai multe fețe. În România, o au deja aproximativ un milion de persoane, căci poate fi ușor confundată cu astmul bronșic, iar multe persoane ajung târziu la medic și își pun viața în pericol.

Specialiștii atrag atenția că fumatul și poluarea sunt principalii factori de declanșare a acestei boli. Depistarea precoce este importantă. Netratată, afecțiunea duce la scăderea capacității respiratorii, invaliditate și moarte prematură.

O investigație importantă pentru descoperirea bolii este spirometria, un test simplu și nedureros. Durează doar două minute și oferă informații importante despre sănătatea plămânilor.

„Sunt oameni care au valorile normale, dar ei totuși vin să se controleze, să fie siguri că totul este în ordine”, Dragos Badea, asistent medical

„Apare cu tuse dimineața; tuse care, de multe ori este cu expectorație, și cu o gâfâială care se instalează în timp. Această gâfâială devine de multe ori acută și pune probleme noaptea sau ziua în momentul în care apare o infecție. Medicația principală se axează pe broncodilatatoare. Toate sunt sub formă de spray-uri. Pacientul român le acceptă greu, fiind obișnuit cu tablete”, Florin Mihălțan, medic primar pneumologie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI