Orașele care vor să se „separe” de București. Ce e Alianța Vestului
Primarii a patru orașe din România vor să ia bani de la Bruxelles și să nu mai depindă de București. Astfel, au creat ceea ce putem numi o alianță a vestului. Planul presupune și dezvoltarea infrastructurii.
Orașele din România incluse în această alianță sunt: Timișoara, Arad, Oradea și Cluj. Acesta și-au denumit alianța „Patrulaterala Vestului”. Aceasta are ca scop conectarea celor patru orașe prin autostrăzi și linii de căi ferate de mare viteză.
Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a declarat că el și ceilalți edili își propun ca această structură să fie cadru pentru schimburi de idei și de experiență, dar și de inițiere de proiecte infrastructurale majore. Aceasta ar fi vitală pentru îmbunătățirea conectivității între cele patru orașe prin cale ferată de mare viteză, autostradă, drum expres, rapid. Alianța are scop și de cooperare în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate.
„Vrem să dăm și un exemplu național de cooperare pentru abordarea de proiecte mari, inaccesibile fiecăruia în parte”, a mai spus Robu.
Gheorghe Falcă, edilul Aradului, a spus că doresc să semneze și cu alți primari menționând orașele Caraș Severin și Hunedoara. Ilie Bolojan, primarul orașului Oradea, a declarat că există o legătură foarte importantă între aceste orașe. A fost singurul care n-a detaliat ce înseamnă cu adevărat alianța pentru orașul lui.
În ceea ce privește finanțarea proiectului, Robu a afirmat că sunt mai multe surse de finanțare și vor să ajungă să acceadă la ele. „Vom începe să lucrăm efectiv în cadrul acestei patrulaterale a vestului”, a completat acesta. Tot în ideea finanțării, au fost prezenți specialiști de la Banca Mondială și de Comisia Europeană, dar și experți internaționali din Olanda, Suedia și Finlanda.
„Nu ai cum să obții o sursă de finanțare dacă vii cu o bucățică dintr-un astfel de proiect mare, trebuie să vii cu întregul. Se știe că Uniunea Europeană are și proiecte majore pentru care se pot obține bani direct de la Bruxelles”, a mai spus Robu. „Sunt mai multe surse de finanțare și vrem să ajungem să accedem la ele și vom începe să lucrăm efectiv în cadrul acestei patrulaterale a vestului”, a conchis primarul Timișoarei.
Autor: Ramona Micu