Alianța care sfidează Bucureștiul: ce șanse are Vestul să facă rost de bani
Cluj, Timișoara, Oradea și Arad au format alianța Vestului. Pe 2 octombrie, au anunțat-o oficial și ținta e să primească fonduri europene.
Prin această alianță, primarii celor patru mari orașe din Transilvania și Banat își propun contectarea prin autostrăzi și linii ferate de mare viteză.
Pentru acest proiect de mare anvergură, ei nu mai vor să mai stea la mila Guvernului, ci vor să obțină finanțare direct de la Bruxelles.
Asocierea orașelor din vestul României, Cluj, Timișoara, Oradea și Arad este bine privită de Comisia Europeană, dar, deocamdată, nu prea are „obiectul muncii”.
Aceasta este concluzia mai multor discuții pe care Transilvania Reporter le-a avut la Bruxelles, săptămâna trecută, cu mai mulți oficiali din cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG Regio) din cadrul Comisiei.
Vestea bună este că următorul buget european, cel pentru 2021-2027, bate la ușă, iar el ar putea include mecanisme de finanțare și pentru astfel de asocieri, spun oficialii DG Regio.
România poate obține fonduri europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională și prin Fondul de Coeziune. În perioada 2014-2020 aceste au alocat României 58,4% de procente din totalul banilor. Dintre aceștia 25,6% sunt dedicate agriculturii și sunt inaccesibile orașelor.
În acest moment nu există un mecanism de finanțare directă pentru astfel de asocieri, între orașe neînvecinate, din regiuni de dezvoltare diferite. Cel puțin nu în ceea ce privește competența Fondului European de Dezvoltare Regională și Fondului de Coeziune.
Ideea unor asocieri informale între orașe nu este nouă la nivelul Uniunii Europene. Astfel de inițiative sunt valoroase în special în ceea ce privește schimbul de experiență și lobby-ul comun, a spus unul dintre oficialii DG Regio.
„Am văzut și în alte state membre că există schimburi de experiență între autorități locale din același stat membru, respectiv cu alte orașe sau regiuni din alte state. Întotdeauna, un schimb de experiență este benefic și poate duce, într-adevăr, la proiecte integrate sau complementare, proiecte, care, până la urmă duc la dezvoltarea acestei regiuni”, a spus unul dintre experții DG Regio.