Alexia Eram vrea să se mărite cu Mario Fresh. A făcut anunțul la America Express: ‘Aștept inelul, după 7 ani m-aș logodi’

de: Corina Oprea
22 11. 2023

Alexia Eram nu mai are răbdare! Fiica Andreei Esca are planuri mari în acest moment și îl face atent pe Mario Fresh la dorințele sale: își dorește să se mărite. Vedeta a făcut anunțul chiar la America Express, ca să audă și iubitul ei. Concurenta vrea să primească inelul de logodnă cât mai repede.

Alexia Eram vrea să fie cerută în căsătorie

Competiția America Express este tot mai grea, iar probele menite să îi pună în dificultate pe concurenți. Chiar dacă sunt puși în fața unor situații grele, aceștia dau tot ce au mai pun din ei ca să ajungă cât mai departe în concursul momentului.

Alexia și Aris Eram formează una dintre cele mai puternice echipe. Cei doi sunt tineri, dar nu se dau înlături de la nicio probă și fac tot posibilul ca să câștige marele premiu. Își doresc mult să câștige America Express, deși mai sunt și momente în care simt că cedează.

În ediția din 22 noiembrie, însă, cei doi au luptat din răsputeri pentru ultima lor șansă. Una dintre probe a fost să pregătească mămăligă, iar Alexia s-a descurcat de minune la acest capitol. Astfel, fiica Andreei Esca și-a dat seama că este tocmai bună de măritat, odată ce știe să pregătească acest preparat.

„Eu m-aș logodi. Acum că știu să fac mămăligă, aștept inelul!”, a mărturisit Alexia Eram în timpul probei.

Aris s-a gândit că sora lui bate un apropo pentru Mario Fresh, iar Alexia Eram a confirmat bănuielile acestuia. Influencerița consideră că, după șapte ani de relație, iubitul ei ar trebui să se gândească și la această idee și să facă pasul cel mare.

„Sper că nu e apropo către Mario, să nu te văd!”, a spus, surprins, Aris Eram.

„Nu e apropo, dar după șapte ani… pot și eu să mă logodesc!”, a răspuns vedeta, care își dorește să audă marea întrebare.

Ce spunea Alexia Eram despre căsătorie

Alexia Eram și Mario Fresh se iubesc de șapte ani și au crescut împreună. Cei doi consideră că sunt suflete pereche și au realizat multe împreună, dar mulți vor să știe ce părere au despre căsătorie și când vor face acest pas.

Vezi și: Irina Fodor, penalizare drastică pentru Aris și Alexia Eram la America Express. Gafa pentru care au fost trimiși direct la ‘ultima șansă’

Chiar dacă acum a spus că vrea să se logodească, în urmă cu ceva timp, Alexia Eram a exclus posibilitatea de a se căsători prea curând. Fiica Andreei Esca a dezvăluit că știe deja cum va arăta nunta ei, dar știe și că nu va avea loc prea curând.

„Știu exact cum vreau să arate nunta. Sunt de mult cu Mario, dar totuși suntem foarte tineri ca să vorbim de nuntă în curând. Când o să vină timpul vom face și nunta. Acum amândoi suntem cu munca, probabil când o să ne mai așezăm așa puțin”, spunea Alexia Eram în podcastul „Baddasmom’.

Alexia și Mario au cu totul alte planuri pentru moment. Până să stabilească data nunții, vor să se concentreze pe carieră, să își ducă la bun sfârșit planurile pe care le au și să se bucure din plin de viață.

Alexia Eram a spus de mai multe ori că nu se gândește la căsătorie, mai ales pentru că își dorește să mai copilărească. Nu se vede soție prea curând și nici mamă, iar iubitul ei are aceleași idei, motiv pentru care s-au înțeles din acest punct de vedere și nu au avut parte de certuri pe această temă.

Andreea Esca nu vrea să își mărite fiica

Alexia Eram și Mario Fresh formează unul dintre cele mai îndrăgite și mai frumoase cupluri din showbiz. Nu au apărut niciodată în ipostaze nepotrivite și, chiar dacă au mai avut parte de certuri minore, nu au stat prea mult departe unul de celălalt.

Andreea Esca are o relație foarte bună cu fiica sa, dar și cu iubitul acesteia, Mario Fresh. Îi susține în tot ce vor să realizeze împreună și a fost de acord cu relația lor încă de la început, chiar dacă aveau o vârstă fragedă.

Te-ar putea interesa și: Alexia Eram, cadou inedit din Ecuador pentru iubitul Mario Fresh. A cumpărat la America Express

Știrista a recunoscut că cei doi sunt deseori întrebați când se căsătoresc, dar a lăsat de înțeles că ea nu îi încurajează în această direcție. Consideră că este mult prea devreme să faci acest pas la doar 20 de ani, motiv pentru care nici nu pune presiune pe ei din acest punct de vedere.

„Cel mai important lucru pe care ți-l dorești pentru copiii tăi e să fie fericiți. Atâta timp cât ei sunt fericiți ești și tu fericită. În cazul lor, ideea de căsătorie și de copii mi se pare foarte forțată, la 20 de ani.

Pe mine dacă m-ar întreba cineva la vârsta lor de căsnicie și de copii, chiar m-aș plictisi și cu siguranță deja s-au plictisit și ei”, a declarat Andreea Esca, pentru Click!.