Alexandru Rafila pune la zid autoritățile din România. Când va ajunge, de fapt, valul trei al pandemiei în țara noastră
Reprezentantul României la OMS a vorbit cu puțin timp în urmă despre riscurile celui de-al treilea val al pandemiei. În ciuda tuturor avertismentelor emise de medici și autorități, Alexandru Rafila a abordat această problemă dintr-un punct de vedere diferit. De asemenea, medicul vorbește despre perioadă reală în care se va resimși creșterea cazurilor.
“Sistemul de sănătate a fost pus la încercare”
Profesorul Alexandru Rafila a vorbit despre momentul în care România se va confrunta cu o creștere exponențială a numărului de cazuri sau chiar cu un posibil val trei al pandemiei. Medicul susține că în următoarele două săptămâni, numărul de cazuri va crește sigur, dar posibilitatea unui nou val al pandemiei este încă departe. Acesta a amintit că sistemul de sănătate s-a aflat sub presiune în perioada în care în România se înregistrau peste 10.000 de persoane testate pozitiv.
„Cred că un interval de 2 săptămâni e o perioadă rezonabilă ca să putem discuta de o creștere susținută. Sunt suficiente elemente încât să credem că în perioada următoare va crește numărul de cazuri. De aici și până la a discuta, în acest moment, despre valul al treilea e o distanță destul de lungă.
Importantă nu este această creștere, ci amplitudinea, deoarece sistemul de sănătate publică a fost pus la încercare când numărul de cazuri era în jur de 10.000 și, practic, secțiile de terapie intensivă se blocaseră”, a dezvăluit Alexandru Rafila, la Antena3.
Cum putem evita un nou val de îmbolnăviri
Medicul Rafila atrage atenția asupra respectării regulilor de protecție, menționând că de acest aspect depinde întreaga evoluție a acestei situații. În plus, profesorul consideră că o mare parte din responsabilitate le revine autorităților, care au obligația de a informa în mod eficient populația, dar și de a desfășura cu rapiditate anchetele epidemiologice.
„Sper să nu ajungem într-un scenariu asemănător, lucrul acesta depinde de viteza și profesionalismul autorităților și modul în care aceștia transmit cetățenilor necesitatea continuării măsurilor de protecție.
Au fost două paliere care puteau fi abordate mult mai bine, în primul rând zona de sănătate publică, anchetele epidemiologice au fost făcute foarte târziu.Eu am fost contactat de cineva de la DSP la 11 zile după confirmarea infecției, de exemplu. A doua problemă care se manifestă e cea legată de comunicare. GCS a dat informații extrem de seci, de multe ori contradictorii“, a declarat medicul Alexandru Rafila.