Alexandru Rafila, prima reacție după decizia CCR privind purtarea măștii de protecție în aer liber. Ce schimbări vor avea loc: „E de bun simț”
În urma ședinței desfășurate marți, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a măștii de protecție, decizie care se va reflecta în noile relaxări. În urma acestei hotărâri, Alexandru Rafila a declarat că, odată cu publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, aceasta va trebui respectată. De asemenea, ministrul Sănătății a atras atenția asupra eficienței măștii de protecție în această perioadă cu o transmisibilitate a virusului foarte mare.
În ce locuri vor putea românii să nu mai poarte mască de protecție
CCR a declarat neconstituțională ordonanța privind obligativitarea purtării măștii în aer liber, lucru care va schimba restricțiile existente până acum. Potrivit ministrului Sănătății, în momentul în care decizia se va publica în Monitorul Oficial, românii nu vor mai fi nevoiți să poarte mască în aer liber, însă, vor continua să poarte în spațiile închise, spații comerciale și la locul de muncă.
„Nu pot să spun cum este situaţia din punct de vedere juridic, dar în mod evident în momentul în care o Ordonanță este declarată neconstituțională de către Curte, decizia trebuie respectă.
Mai există o prevedere legală într-o lege care se referă la utilizarea măştii de protecţie în interior care rămâne valabilă.În ceea ce privește utilizarea în spațiile libere, într-adevăr, odată cu publicarea hotărârii CCR utilizarea în exterior nu va mai fi obligatorie.”, a declarat Alexandru Rafila.
„Oricum am fi renunțat la masca de protecție”
Medicul Alexandru Rafila a subliniat importanța și eficiența măștii în această perioadă de risc, recomandând purtarea ei chiar și în aer liber, atunci când există zone aglomerate sau spații mici în care nu există posibilitatea unei distanțe sociale între cetățeni. Mai mult, ministrul Sănătății a dat asigurări cu privire la relaxarea restricțiilor fără decizia CCR, în momentul în care s-ar fi observat o scădere a infectărilor.
„Utilizarea măştii are un scop de protecție într-o perioadă când există transmisibilitate intensă a virusului. Eu personal, ca medic şi ca om, recomand utilizarea măştii cel puţin atunci când discutăm de aglomeraţie, în mijloacele de transport, sau acolo unde un număr mare de persoane stau într-un spaţiu limitat chiar dacă este în exterior pentru că noi avem transmitere comunitară.
Dacă peste o săptămână sau două sau trei săptămâni nu vom avea această transmitere comunitară singur că oricum am fi renunţat la utilizarea măşti la spatiile exterioare”, a adăugat Alexandru Rafila.
„Masca este mai eficientă decât vaccinarea”
Ministrul Sănătății a afirmat că, în acest moment, masca de protecție ne poate proteja să nu contactăm virusul chiar mai mult decât o poate face vaccinul anti-Covid-19. Acesta sfătuiește oamenii să nu se lase intimidați de acest aspect juridic, conform căruia purtarea măștii în aer liber este neconstituțională, și să o poarte oriunde situația o impune. Alexandru Rafila a explicat că acest gest este o dovadă de responsabilitate pentru propria persoană, cât și pentru cei dragi.
„Mi se pare că disputa aceasta care a fost abrogată de CCR are sigur un aspect juridic, dar din punct de vedere rațional dacă discuți de o măsură de protecţie care limitează transmiterea şi se dovedeşte că masca este mai eficientă, poate, în acest moment chiar decât vaccinarea în limitarea infecției nu cred că ar trebui să constituie un impediment pentru cineva.
Nu o folosim neapărat că avem o depoziție legală, ci mai degrabă pentru că avem responsabilitate pentru sănătatea proprie şi pentru cei cu care intrăm în contact. Mi se pare de bun simț.
Eu personal vă spun cum o să fac eu. Fiecare să facă cum crede după ce acest act normativ va fi abrogat. Deci, eu, atunci când sunt la risc să mă îmbolnăvesc, o să port mască, acolo unde e aglomerație.
Nu are importanță dacă e sau nu un act normativ în vigoare. Fac lucrul acesta pentru că așa consider eu că este corect”, a explicat Alexandru Rafila, la Antena3.