Alexandru Rafila, despre pericolul care ne pândește în mall-uri. Ce condiții trebuie să respecte magazinele după redeschidere: „Aglomerația produce transmiterea bolii”

de: Rosu Ioana
10 06. 2020

Medicul Alexandru Rafila a explicat ce presupune deschiderea mall-urilor din perspectiva patronilor de magazine, dar și din cea a clienților. Riscul transmiterii virusului în spații aglomerate este extrem de mare, motiv pentru care toată lumea trebuie să țină cont de niște reguli extrem de clare și bine definite.

“Aglomerația produce transmiterea bolii”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, trage un semnal de alarmă privind modul în care se va desfășura activitatea în mall-uri odată cu redeschiderea acestora. Acesta consideră că diferența între un supermarket alimentar și un magazine de haine nu este foarte mare, atâta timp cât se ține cont de niște măsuri de siguranță, precum purtarea măștii, păstrarea distanței sociale și limitarea numărului de persoane în magazine.

Din punctul meu de vedere este o măsură rațională pentru că eu, dacă am în mall deschis un supermarket alimentar foarte mare, unde merge foarte multă lume, nu cred că este un risc suplimentar dacă acele persoane se duc în magazine care au și alt profil.

Nu are niciun fel de legătură, cu o singură condiție: ca acele magazine care au alt profil să verifice încât numărul de persoane prezente într-un anumit moment într-un spațiu limitat să nu exceadă dimensiunea acelui spațiu. Să ai circa 4 metri pătrați pentru fiecare persoană care intră în magazin și să scrie pe ușă: mărimea magazinului permite accesul simultan a unui număr de 10 persoane. Oamenii poartă mască, sunt la distanță și eventual au acces la un dezinfectant pentru mâini”, a declarat Alexandru Rafila.

Restaurantele din mall-uri vor rămâne închise

Președintele Societății Române de Microbiologie abordează problema zonelor de food din mall-uri, veșnic aglomerate. Din acest motiv, restaurantele nu se vor deschide, sau în cel mai bun caz, acestea vor avea opțiunea de “take away”, oamenii interesați putând să cumpere mâncarea și să o consume în alte spații, diferite de cele din apropierea fast-food-urilor.

Zona de restaurante este una foarte aglomerată. Ea e aglomerată în două locuri: acolo de unde se ia mâncarea și unde se consumă mâncarea. E greu să extrapolezi un mall unui spațiu deschis, dar părerea mea este că cineva care vrea să-și procure mâncare o poate lua takeaway și să o consume în afară.

Mai mult, și în afara mall-ului se pot organiza, de către cei care administrează acel mall, spații asemănătoarea teraselor, controlate din punct de vedere al aglomerației. Aglomerația produce transmiterea bolii, deci e vorba de evitarea aglomerației„, a concluzionat Alexandru Rafila.