Alexandru Rafila, despre măsura luată de autorități după revenirea elevilor în bănci: ”O să avem tot mai multe probleme dacă continuăm în acest fel”
Școala urmează să reînceapă pe data de 8 noiembrie, însă revenirea în bănci depinde de condițiile de siguranță pe care autoritățile le pot oferi pentru elevi și cadre didactice în cadrul unităților de învățământ. Alexandru Rafila a transmis o condiție esențială pentru evitarea creșterii numărului de infectări după vacanță. Din păcate, medicul nu este convond că această măsură va fi luată în calcul de oficiali.
„Va fi o decizie grea pentru domnul Cîmpeanu”
Deputatul PSD Alexandru Rafila susține că școala ar putea funcționa bine cu prezență fizică, dacă ar fi luate câteva măsuri clare împotriva răspândirii Covid-19. Principalul mod de a evita acest fenomen ar fi testarea tuturor elevilor atunci când revin din vacanță, având în vedere că au avut destul timp la dispoziție pentru a contacta virusul. De asemenea, această măsură ar trebui discutată cu reprezentanții DSP-urilor.
„Acum reîncepe şcoala şi o să fie o decizie dificil de luat pentru domnul ministru Cîmpeanu, pentru că există cele două curente: primul, din care fac şi eu parte, cei care vor să menţină şcolile deschise, în condiţii de siguranţă, şi cei care vor să le închidă cu orice preţ. Era foarte bine ca prima zi de şcoală să coincidă cu o testare a tuturor elevilor încât riscurile pentru şcolari să fie minime.
Dacă ai cea mai mare proporţie de personal didactic şi nedidactic vaccinată, nu sunt cazuri în şcoală, poţi să faci testare, cred că şcolile îşi pot desfăşura activitatea, dar sigur lucrul acesta trebuie evaluat împreună cu Direcţia de Sănăate Publică locală. Şi atunci pot continua multe dintre şcoli”, a declarat Alexandru Rafila la Marius Tucă Show de la Aleph News.
În cadrul aceleiași intervenții, Alexandru Rafila a mai menționat că, în contextul învăţământului online, lipsa interacţiunii devine o povară greu de dus, traumatizantă şi „o să avem tot mai multe probleme dacă continuăm în acest fel”.
Ministrul Educației, despre revenirea la școală
În urmă cu trei zile, ministrul Educației a dat asigurări cu privire la începerea școlii pe data de 8 noiembrie. Acesta a susținut că reîntoarcerea din vacanță se va face cu prezență fizică, atâta timp cât condițiile sanitare vor putea fi asigurate pentru elevi și cadre didactice.
”În data de 8 noiembrie, școala va începe. Există un document, o anexă, în care s-au prezentat o serie de măsuri propuse spre adoptare prin ordin comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății. Ministrul Educației va rămâne în continuare consecvent principiului conform căruia școlile trebuie să funcționeze cu prezența fizică, în limita în care condițiile sanitare pot fi asigurate pentru elevi și profesori.
Este un principiu de bază. Nu voi abdica de la acest principiu. Vom avea consultări cu autoritățile sanitare și vineri vom vedea care va fi exact modul de deschidere al școlilor în data de 8 noiembrie, având ipoteza de bază a prezenței fizice și având deja acceptul exprimat pentru propunerea Consilului Național al Elevilor, propunere care este însușită de Ministerul Educației, pentru un mod de funcționare adaptat realităților”, au fost câteva dintre declarațiile lui Sorin Cîmpeanu.