Alexandru Rafila, anunțul momentului. Când ajunge în România vaccinul așteptat de milioane de cetățeni
Veste bună pentru milioane de cetățeni! Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a anunțat când va fi disponibil cel de-al treilea vaccin anti-Covid-19, AstraZeneca. Serul produs de compania farmaceutică AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford este așteptat de mulți români, dar și de anumiți medici din România.
Medicul Alexandru Rafila, anunț în avanpremieră
În cursul zilei de miercuri, profesorul Alexandru Rafila a vorbit despre necesitatea imunizării unui număr cât mai mare de cetățeni până în luna septembrie. Acesta a explicat care sunt premizele unei astfel de reușite, insistând pe regula unei bune organizări a celor responsabili cu campania e vaccinare, cât și a vaccinării cu mai multe tipuri de vaccin.
În cadrul aceleiași intervenții, reprezentantul României la OMS a vorbit în avanpremieră despre vaccinul anti-Covid-19, produs de compania AstraZeneca. Potrivit acestuia, acest vaccine, deja folosit în Marea Britanie, va fi disponibil și în țara noastră începând cu luna februarie.
Avantajul pe care îl are acest vaccine este acela că prezintă alte condiții de manipulare, mult mai accesibile decât cele două vaccinuri deja prezente în România.
„Ar trebui ca în luna septembrie să ajungem la acea acoperire vaccinală. Există două condiţii: una este să fie bine organizată vaccinarea şi să mergem în paralel chiar cu vaccinarea cu mai multe produse.
Din ceea ce ştiu eu şi vă spun în avanpremieră, începând cu luna februarie va fi disponibil şi vaccinul de la AstraZeneca; un vaccin care se manipulează mult mai uşor şi care poate fi administrat şi în cabinetele medicilor de familie.
Atunci ar trebui găsită formula ideală, să existe coordonare, astfel încât cel mai târziu până în septembrie să reuşim să vaccinăm 12 milioane de persoane.
Dar acest lucru mai depinde de ceva: de construirea încrederii oamenilor în vaccinare”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, joi seara, la România TV.
Marea Britanie a început vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca
Pe data de 4 ianuarie 2020, Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a început vaccinarea populației cu vaccinul AstraZeneca, astfel că Regatul Unit primise la acea data 530.000 de doze din cele 100 de milioane deja comandate.
Reprezentanții companiei au declarat cu puțin timp în urmă că au găsit “formula câșigătoare” împotriva virusului nemilos după mai multe cercetări suplimentare.
”Credem că am găsit formula câştigătoare şi cum putem obţine eficienţă, care, cu două doze, este la fel de mare ca a celorlalte vaccinuri”, spunea directorul general Pascal Soriot în Sunday Times, susținând faptul că acest ser asigură „100% protecţie împotriva formelor severe de Covid-19”.