Alexandru Rafila, anunț categoric privind primele relaxări anti-Covid-19 în România. Decizia luată după intervenția CCR

de: Rosu Ioana
16 02. 2022

Decizia judecătorilor Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea purtării măștii de protecție în aer liber a adus mult zbucium în rândul autorităților și al cetățenilor. În urmă cu puțin timp, minsitrul Sănătății a vorbit despre situația epidemiologică actuală și despre noile etape vizate de autorități cu privire la relaxarea anumitor restricții anti-Covid-19.

Secțiile ATI, în continuare aglomerate

În cursul acestei dimineți, ministrul Sănătății a prezentat situația cazurilor și deceselor cauzate de infecția cu covid-19, din ultimele 24 de ore. Deși s-a observat o ușoară scădere în ambele cazuri, în secțiile de ATI sunt în continuare mulți pacienți internați, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare pentru autorități.

Alexandru Rafila susține pe baza datelor prezentate că, în continuare, există o transmitere comunitară a virusului, care este asociată cu ocuparea paturilor de la ATI. Ministrul Sănătății a dat asigurări cu privire la prevenția cu care va fi abordată o viitoare relaxare a măsurilor, o astfel de decizie fiind luată în funcție de situația paturilor din spitale.

„Avem 17.000 de noi cazuri astăzi, deci mai puține, avem 183 decese, ceva mai puțin decât ieri. În continuare, la terapie intensivă avem peste 1100 de persoane internate, ceea ce este mult.

În continuare, transmiterea comunitară există, corelată cu ocuparea paturilor, atunci putem să vorbim de relaxarea unor măsuri.

Rămânem precauți, trebuie să apărăm sănătatea populației. Monitorizarea spitalelor trebuie să constutuie principalul indicator care să ducă la măsuri de relaxare în viitor”, a transmis Alexandru Rafila.

„Purtarea măștii reprezintă o măsură care încetinește transmiterea”

Cu privire la decizia CCR de a permite circulația cetățenilor fără mască în spații deschise, Alexandru Rafila a afirmat că așteaptă publicarea motivării judecătorilor pentru hotărârea luată. Până atunci, masca de protecție trebuie purtată ca mijloc de protecție, potrivit legii 55, în toate spațiile în care transmiterea comunitară este ridicată.

Mai mult, Alexandru Rafila susține că se ia în calcul adoptarea legală a tuturor actelor necesare care vor permite protejarea populației, atâta timp cât contextul epidemiologic o va impune.

„Așteptăm publicarea motivării CCR. În momentul în care ea a fost făcută publică, am analizat legislația. Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măștilor în spații închise, spații comune sau spații deschise. Purtarea măștii nu reprezintă o restricție în sine, ci o măsură care previne sau încetinește transmiterea.

Protecția individuală este necesară.Dacă contexul legal impune acest lucru, sunt convins că Guvernul va adopta actele necesare pentru protejarea populației. Orice măsuri de relaxare trebuie corelate cu situația epidemiologică”, a declarat ministrul Rafila în cadrul ședinței de Guvern de astăzi.