Alexandru Rafila, acuzații grave la adresa premierului Cîțu. Cum i-a păcălit pe români
Medicul Alexandru Rafila a criticat recent modul în care se promovează campania de vaccinare anti-Covid-19. Acesta i-a transmis premierului că informațiile referitoare la vaccinul anti-covid-19 sunt putin exagerate, existând riscul să creeze așteptări false în rândul cetățenilor.
Ce le-a promis Florin Cîțu vârstnicilor
Premierul României se arată foarte entuziast cu privire la vaccinarea anti-Covid-19 în România, astfel că se avântă în promisiuni care nu pot fi, pentru moment, concretizate 100%. Acesta a transmis că în scurt timp, peste 75% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor fi vaccinate.
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, l-a contrazis public pe premier, rugându-l să fie realist cu situația actuală, fără a risca să creeze așteptări false oamenilor. Acesta a subliniat că lunile ianuarie și februarie au un număr de doze limitat și relativ mic, abia din martie putându-se vorbi despre un stoc mult mai mare.
„Dânsul spunea că ”în perioada imediat următoare”. Am citit și eu afirmația. Mi s-a părut surprinzătoare… Probabil că e o persoană mai entuziastă domnul premier, dar nu trebuie să creăm false așteptări oamenilor.
În mod evident, dânsul știe care e posibilitatea de aprovizionare cu vaccinuri, nu mă refer la partea organizatorică, haideți s-o lăsăm pe asta deoparte, și în ianuarie și februarie cantitățile de vaccinuri primite vor fi limitate, vor fi în jur de 600.000 de doze.
Abia din martie vor depăși probabil un milion de doze pe lună și atunci trebuie să fim mai pragmatici și mai realiști și să informăm corect populația, să nu creăm false așteptări”, a transmis Alexandru Rafila, pentru B1 TV.
Campania de vaccinare nu este organizată eficient
Medicul Alexandru Rafila ridică un semnal de alarmă cu privire la modul în care este organizată campania de vaccinare, atrăgând atenția că în acst mod, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni cronice vor rămâne descoperiți. Acesta recomandă crearea unei subcategorii în care să fie introduse persoanele cu risc crescut, dar diferit de vârstnici.
„Trebuia totuși prioritizat. Dacă spui că în etapa a doua vaccinezi șase milioane de persoane și toți încearcă să se programeze și lucrul ăsta nu e posibil… O etapizare sau o subetapizare poate era mai potrivită.
Ei nu apucă să se programeze, ori nu știu, ori nu intră pe internet și o să se vacineze sau să se programeze mai întâi cei care sunt persoane active, lucrează în diverse structuri publice și care au obișnuința folosirii internetului”, a mai spus Rafila.
De asemenea, Alexandru Rafila susține că autoritățile competente cu informarea despre vaccin se contrazic în afirmații, pierzându-și credibilitatea.