Alexandru Rafila, acuzații grave la adresa ministrului Sănătății. Care este, de fapt, adevărul din spatele bâlbelor despre decesele Covid-19

de: Rosu Ioana
14 05. 2021

În cadrul unei conferințe de presă organizate joi, Ioana Mihăilă a explicat diferența numerelor de decese raportate de același spital. Medicul Alexandru Rafila a sesizat lipsa unei explicații clare privind aceste discrepanțe în rândul raportărilor, susținând că Ioana Mihăilă nu a oferit explicații pe înțelesul tuturor.

„Aceste elemente nu le-am semnalat în declarația doamnei minsitru”

Alexandru Rafila se arată nemulțumit de modul în care actualul ministru al Sănătății a explicat rezultatele verificării raportărilor deceselor Covid-19 , după ce Vlad Voiculescu a afirmat înainte de demiterea sa că decesele Covid-19 sunt sunbraportate.

Astfel, Ioana Mihăilă a prezentat în cursul zilei de ieri concluziile raportului realizat de echipa de control, subliniind faptul că în platforma CoronaForms pentru 2020 au fost înregistrate 16.120 de decese, iar în platforma Alerte MS – 18.948 de decese.

Această diferență este provenită, potrivit minsitrului, din cauza birocrației, cât și a întârzierii raportării deceselor de către angajații spitalelor.

„Am înţeles că trebuie să fie bine ca să nu fie rău, adică n-am înţeles nimic. N-am înţeles sensul declaraţiei şi motivul declaraţiei, pentru că trebuiau nişte lucruri concrete oferite opiniei publice dacă s-a hotărât să se facă o conferinţă de presă.

Trebuia să aflăm exact care este modul de raportare în cele două baze de date gestionate de Ministerul Sănătăţii, care au fost motivele pentru care au apărut diferenţe în această raportare şi care sunt lucrurile concrete pe care le-a făcut sau intenţionează să le facă Ministerul Sănătăţii.

Or, aceste trei elemente eu nu le-am sesizat în declaraţia doamnei ministru”, a declarat Alexandru Rafila, la B1TV făcând referire la declarațiile pe care Ioana Mihăilă le-a făcut cu privire la diferențele de raportare ale deceselor Covid-19.

“Cineva din Ministerul Sănătății modifică câmpurile de raportare”

Întrebat dacă este tolerabil să existe asemenea diferențe între două platforme coordonate de același minister, reprezentantul României la OMS a oferit un răspuns categoric, îar în egală măsură, a oferit o explicație plauzibilă pentru această situație revoltătoare.

”Nu e tolerabil, dar aceste două baze de date sunt la Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii are un centru de comandă care coordonează aceste două baze de date.

Or, inadvertenţele se puteau observa în fiecare zi. Mai mult, pot să vă spun în cunoştinţă de cauză că s-au făcut intervenţii asupra uneia dintre cele două baze de date în mod sistematic în ultimele patru luni şi atunci înseamnă că cineva din conducerea Ministerului Sănătăţii intra, modifica câmpurile de raportare”, a concluzionat Alexandru Rafila, potrivit News.ro.