Alexandru Rafila a făcut anunțul așteptat de toată lumea. Milioane de români, în extaz

Alexandru Rafila a făcut anunțul așteptat de toată lumea. Milioane de români, în extaz
„Eu cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie”- Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății vine cu vești excelente pentru români. Într-o perioadă extrem de tensionată, Alexandru Rafila a transmis un anunț care ne dă senzația că facem pași considerabili către luminița de la capătul tunelului. Astfel, profesorul a explicat ce surprize ne așteaptă la finalul lunii și ce scenariu ia în considerare pentru a face posibil acest lucru.

„Eu cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie”

În cursul serii de marți, Alexandru Rafila a abordat subiectul ieșirii din starea de alertă, după doi ani de pandemie și restricții. Potrivit oficialului, viața noastră ar putea să revină la o formă de normalitate pe care nu am mai simțit-o de mult timp, astfel că, multe dintre constrângerile actuale ar putea dispărea.

Pe de altă parte, specialistul susține că aceste măsuri ar putea fi luate, inclusiv, pentru a elimina dezavantajele uriașe pe care actualele restricții le au asupra economiei și a vieții sociale a cetățenilor.

Alexandru Rafila a dezvăluit că în această perioadă greu încercată au existat mai multe întâlniri și discuții cu reprezentanți din HoReCa, dar și din alte sectoare economice, iar receptivitatea din partea acestora este foarte mare, toată lumea dorind o asigurare cu privire la repornirea economiei.

„Eu cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată și nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viața economică și socială și trebuie să ne pregătim pentru acest lucru.

Eu am avut foarte multe întâlniri cu reprezentanții diverselor industrii : turism, Horeca, marii retaileri, mari investitori din România. Toți își doresc predictibilitate, o discuție sinceră care să facă posibilă repornirea economiei și cred că spre sfârșitul lunii martie putem avea discuții foarte serioase, încât oamenii să știe ce au de făcut în lunile următoare”, a spus ministrul Sănătății într-o intervenție la TVR 1.

Factorii de care depinde revenirea la normalitate

Ministrul Sănătății a dat asigurări cu privire la planul pe care îl au autoritățile privind revenirea la normal, însă pentru moment, aceste asunt doar ipoteze. În cazul în care evoluția epidemiologică va fi conform previziunilor făcute de specialiști, renunțarea la starea de alertă va deveni un fapt concret.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, ministrul a subliniat faptul că atât cetățenii, cât și reprezentanții diverselor sectoare economice trebuie să respecte toate regulile actuale, astfel încât, valul cinci al pandemiei să se termine cât mai rapid și cu efecte negative reduse.

„Nu se poate nimeni angaja. Modul în care evoluează un agent patogen câteodată este imprevizibil și biologia este o știință care întotdeauna este surprinzătoare. Asta nu înseamnă că noi nu ne gândim foarte serios la situația în care, începând cu această primăvară, putem să revenim la normal din punct de vedere economic și să avem o discuție foarte serioasă încât fiecare să știe ce are de făcut.

Aici am discutat și mi s-a părut extrem de important: toți reprezentanții diverselor sectoare economice sunt conștienți că succesul revenirii la normal depinde de modul în care se vor comporta ei și, bineînțeles, populația”, a mai spus Rafila.

Întrebat dacă un virus similar ar putea apărea în toamnă, Alexandru Rafila nu a exclus această variantă, având în vedere evenimentele petrecute în ultimii doi ani. Acesta a explicat că ar putea fi o variantă cu contagiozitate ridicată, dar cu risc patogen scăzut. Printre persoanele afectate s-ar încadra din nou categoriile vulnerabile. Ministrul speră ca un nou vaccin anti-Covid-19 să fie adaptat pentru viitoare posibile variante.