Alexandru Arșinel suferă și acum după moartea Stelei Popescu. Mărturisire sfâșietoare

de: Andrei Simion
20 11. 2019

Pe 23 noiembrie se împlinesc doi ani de când Stela Popescu a trecut în neființă. Decesul regretatei actrițe a înmărmurit o țară întreagă, cu atât mai mult pe cei care erau apropiați de artistă. Alexandru Arșinel o deplânge și acum, după atâta timp, pe buna sa prietenă.

Stela Popescu i-a obișnuit mereu pe români să râdă prin rolurile memorabile pe care le-a deținut atât pe scena teatrului românesc, cât și pe micile ecrane. Dar moartea abruptă a celei care a fost Regina comediei românești lăsat multă durere în sufletele lor. Alexandru Arșinel este încă îndurerat, după aproape doi de când Stela Popescu ne-a părăsit și a trecut în lumea îngerilor.

Alexandru Arșinel, declarații emoționante la doi ani de la moartea Stelei Popescu

Alexandru Arșinel a fost poate cea mai îndurerată persoană în urma decesului artistei. Vreme de 40 de ani, cei doi au fost parteneri de scenă nedespărțiți, fapt pentru care actorul în vârstă de 80 de ani încă îi simte în mod pregnant lipsa.

„Au trecut doi ani de zile de când Stela nu mai este printre noi. Îmi lipseşte enorm! Şi ca parteneră de scenă, şi ca prietenă… Stela întodeauna va reprezenta o persoană căreia îi simţi lipsa atunci când nu mai este. Simt nevoia de a juca şi de a discuta cu ea, de a mă întâlni cu oameni vizavi de ceea ce a însemnat ea, un adevărat stâlp al comediei româneşti”, a transmis Alexandru Arșinel celor de la click.ro.

Arșinel își amintește cu drag de momentele în care a împărțit scena sau platoul de filmare cu Stela Popescu. însă prima care îi vine îi minte atunci când povesteşte de ea este cea legată de primul lor turneu peste granițele României, după Revoluţia din iarna anului 1989.

Alexandru Arșinel alături de Stela Popescu, regina comediei românești.

Alexandru Arșinel și Stela Popescu au format unul din cele mai savuroase cupluri de actori de pe scena teatrului și a cinematografiei românești. Foto: libertatea.ro

„Un moment marcant pentru noi a fost prima întâlnire cu diaspora din Montreal, Canada, din februarie 1991, când într-o sală de 700 de locuri ne-au aşteptat 800 de oameni, care s-au sculat în picioare şi ne-au aplaudat minute în şir. Nu s-au mai oprit. Iar nouă, fiind primul turneu peste hotare, ne era teamă de cum vom fi primiţi. A fost un moment extraordinar şi ne aduceam de multe ori aminte despre el. Glumeam adesea, «îţi mai este frică?». Însă cele mai preţioase amintiri ale noastre sunt chiar textele pe care le-am spus de-a lungul anilor”, a mai transmis Alexandru Arșinel potrivit aceleiași surse.

El va lua parte la parastasul de doi ani pentru regretata Stela Popescu ce va avea loc la Biserica Grădina Icoanei sâmbătă dimineaţă, urmând ca apoi să se meargă la cimitir, unde se odihneşte actriţa.

Stela Popescu a murit pe 23 noiembrie 2017, după ce a fost găsită fără suflare pe jos, în propria locuință chiar de către fiica ei adoptivă, Doina Maximilian. Doctorii constatau atunci că Stela suferise, cu 12 ore înainte, un accident vascular care i-a fost fatal.