Alex Bodi plătește pensii alimentare de toată jena. Fiicele lui abia văd aceste sume
Cei interesați de lumea mondenă a Capitalei îl cunosc pe Alex Bodi, în special de când a intrat în viața Biancăi Drăgușanu, dar nu mulți știu că acesta are două fetițe din relații anterioare. Ba mai mult, câtă vreme a locuit sub același acoperiș cu diva, s-a ocupat și de fiica ei, Sofia, despre care a spus că o tratează ca pe propriul copil. Însă, dacă ar fi să ne luăm după acțiunile sale în ceea ce-i privește pe proprii copii, am putea spune că se achită de rolul de părinte doar cât să respecte legea.
Alex Bodi plătește pensiile alimentare doar când își aduce aminte
Alex Bodi este unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști din România. El a intrat în lumina reflectoarelor după relația controversată pe care a avut-o cu Bianca Drăgușanu. În urmă cu ceva timp, acesta a povestit într-un interviu pentru ”XNS”, de la Antena 1, că a fost căsătorit o sigură dată, pe lângă mariajul cu Bianca Drăgușanu, și că are două fete, una care locuiește în Madrid, iar cealaltă în Germania.
„Am fost doar o singură dată căsătorit. Am o fată în Madrid și una în Germania. Călătoresc mult, eram mult plecat de acasă. Nu cred în ghinion, așa sunt lucrurile făcute. Eu sau oricine n-am sta cu o persoană cu care nu ne-am înțelege”, a declarat afaceristul din Mediaș.
Deși este departe de ele, am putea presupune că măcar din punct de vedere financiar le este sprijin, îndeosebi privind luxul în care trăiește și pe care îl înfățișează pe rețelele de socializare. Potrivit unor surse citate de Spynews, situația nu stă așa. El ar plăti Selenei, mezina, suma de 1.000 de euro pensie alimentară. Mai mult, acesta nu și-ar fi respectat înțelegerea dispusă de instanță timp de 2 luni. Cât despre sora micuței, Chaqueline, ea ar primi doar 300 de euro.
A fost dat în judecată de mama fetiței sale pentru răpire internațională de copii
Alex Bodi a fost dat în judecată de fosta lui soție, Iulia, în martie 2020, de răpire internațională de copii. Femeia a făcut acuzații grave la adresa tatălui fetiței sale. La acea vreme, și Bodi deschisese un proces împotriva fostei partenere, la Mediaș, unde cerea stabilirea domiciliului minorei.
Bărbatul a explicat că a fost vorba despre o neînțelegere între el și Iulia: „Este o problemă personală între mine și fosta soție. Este vorba despre o neînțelegere de schimbare de domiciliu cu care eu nu am fost de acord. Atât”, a declarat Alex Bodi.