Alessandra Stoicescu, ofertată de PRO TV. Ce a dezvăluit despre Andreea Esca, nimeni nu se aștepta

de: Andrei Simion
31 05. 2024

Alessandra Stoicescu este una dintre cele mai apreciate și respectate jurnaliste din România, cu o carieră impresionantă în televiziune. Născută pe 28 aprilie 1976, la București, Alessandra și-a construit un nume solid în domeniul jurnalismului, devenind o figură emblematică pentru telespectatorii români.

Alessandra Stoicescu, o carieră remarcabilă în jurnalism

Alessandra Stoicescu și-a început cariera în jurnalism în anii ’90, când a intrat în echipa de știri a postului de televiziune Antena 1. În scurt timp, a demonstrat că are toate calitățile necesare pentru a deveni o jurnalistă de top: profesionalism, integritate și o capacitate remarcabilă de a comunica eficient. Aceste calități au ajutat-o să avanseze rapid și să devină una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de știri din România.

În 2010, Alessandra Stoicescu a prezentat ultimul Observator alături de Lucian Mândruță, iar în 2020 a revenit la pupitrul știrilor. Invitată în podcastul lui Mihai Morar, vedeta TV a făcut o serie de dezvăluiri surprinzătoare:

”În momentul ăsta, cu cei 15 ani înainte și cu cei aproape cinci în curând, cumva sunt cel mai longeviv prezentator al Observatorului. Când am plecat și am închis ușa redacției Observator, eu am crezut că nu o să mă întorc niciodată. Și acea Alessandra Stoicescu nu s-a întors niciodată la Observator. Din al doilea moment, eu am început să contruiesc omul care este astăzi la pupitrul Observatorului. (…) A doua zi dimineață, după ce povestea s-a încheiat, eu m-am trezit liniștită”.

Dezvăluire despre salariul Andreei Esca și PRO TV

Jurnalista a continuat seria mărturisirilor, spunând că în anul 1995 a primit o ofertă de la Pro TV.

”Era martie, 1995. Sună telefonul”, a povestit prezentatoarea Observatorului.

”Bănuiesc că se pregătea lansarea Pro TV-ului.”, a reacționat Mihai Morar.

Totodată, Alessandra Stoicescu a vorbit și despre salariul rivalei sale, Andreea Esca. Potrivit jurnalistei TV, totul a fost o mișcare de PR foarte bine gândită.

”Când am început, eu nu știam foarte multe despre ce înseamnă o negociere de salarii. Nu înțelegeam! Acum îmi știu cota pe piață! Ea e dată de multe alte lucruri. La momentul respectiv nu știam! Cât să ceri?”, a punctat Alessandra Stoicescu.

”Nici nu știu cât e cota în piață, atât vreme cât singura legendă este despre salariul Andreei Esca.”, a subliniat Mihai Morar.

”Da, a fost o mișcare gândită de PR. Sigur! Asta nu înseamnă că nu are ea salariu, Doamne iartă-mă!”, a adăugat vedeta Observatorului.

”Și rezistă de atâția ani de zile?”, a întrebat prezentatorul TV.

”E un stand de PR foarte deștept. Unitatea de măsură sau, dacă vrei, la ce ne raportăm trebuie să fie o chestie wow, să fie foarte sus dacă e acolo. De ce? Percepția e mai importantă aici decât realitatea. Cine e interesat de cât are de fapt? Și misterul ăsta…”, a răspuns Alessandra Stoicescu.

Detalii despre viața de familie

Viața personală a Alessandrei Stoicescu a fost întotdeauna subiect de interes pentru public. În 2013 s-a căsătorit cu Sergiu Constantinescu, iar în 2019, cei doi au devenit părinți, o experiență pe care Alessandra a împărtășit-o cu fanii săi, arătând o latură personală și umană care a fost apreciată de public.