Alertă meteo până sâmbătă în România. Vin ninsorile în țară, ce se întâmplă cu vremea
Vestea proastă pentru toți românii. Oficialii de la Administrația Națională de Meteorologie au făcut un anunț de ultimă oră. Iarna își intră în drepturi, iar frigul va acapara România. Ce alertă meteo are loc până sâmbătă, 4 decembrie. Ninsorile și gerul ne bat la ușă. Ce zone ale țării noastre sunt vizate. Temperaturile scad considerabil.
Alertă meteo. Când vin ninsorile în România
Din punct de vedere calendaristic, iarna și-a intrat în drepturi, iar România va îmbrăca, în curând, straie de sărbătoare. Temperaturile au început să scadă, iar experții în meteorologie au dat, deja, primele vești neplăcute în ceea ce privește vremea în următoarea perioadă.
Ploile, lapovița și ninsorile își fac, deja, simțită prezența pe teritoriul României. În perioada 2 – 4 decembrie, adică de joi până sâmbătă, mai mult regiuni ale țării noastre vor fi afectate de precipitații abundente. Meteorologii vorbesc despre avertizarea de vreme rea.
În urmă cu puțin timp, oficialii ANM au emis o nouă informare de vreme rea, valabilă începând din seara zilei de joi, 2 decembrie, ce va dura până sâmbătă dimineață, în ziua de 4 decembrie. Experții meteo anunță intensificări temporare ale vântului.
Reamintim că, în ultimele zile, câteva regiuni din România au fost sub cod galben de viscol, ninsori și zăpadă spulberată în zona montană înaltă. Așadar, valorile termice scad și vor fi în concordanță cu cele apropiate acestui interval de timp.
Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni
Așadar, în perioada 2 decembrie, ora 20.00 și 4 decembrie, ora 10.00, vântul va sufla cu putere la altitudini de peste 1700 m, acolo unde rafalele vor depăși 60-70 km/h. De asemenea, specialiștii preconizează faptul că nu doar în zonele montane, ci și în majoritatea țării vor fi prezente cantități moderate de precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
Începând cu 2 decembrie, precipitațiile își fac simțită prezența în zonele de vest, centru și nord, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă vom avea ploi și în regiunile estice și sudice, conform datelor furnizate de către cei de la Administrația Națională de Meteorologie.
În săptămâna 6 – 12 decembrie, valorile termice medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, dar există posibilitatea să plouă mai mult în zonele de munte.
În zilele 13 – 19 decembrie, săptămâna dinainte de Crăciun vine cu temperaturi mai scăzute, tipice pentru această perioadă a lunii decembrie. Ne putem aștepta la ninsori și lapoviță, o cantitate de precipitații potrivită pentru intervalul în care ne aflăm.