Alertă meteo ANM. Cod roșu de vijelii și ploi puternice în România, jumătate de țară este afectată

de: Rosu Ioana
12 06. 2023

Românii sunt avertizați! Administrația Națională de meteorologie a emis cu puțin timp în urmă un Cod roșu de vreme rea pentru orele următoare. În acest moment, mai mult de jumătate din țară se află sub incidența Codurilor portocaliu și galben de vreme rea, caracterizate prin instabilitate atmosferică. Potrivit ultimelor previziuni meteorologice, șapte județe vor fi afectate de ploi torențiale și vânt puternic.

Vreme rea la începutul verii

Începând din această seară, de la ora 20:00, meteorologii anunță avertizare de Cod roșu de averse torențiale abundente, astfel încât, cetățenii din mai multe județe trebuie să fie rpegătiți și să se adăpostească în locuri sigure. Codul roșu va rămâne în vigoare până mâine dimineață la ora 8:00, fiind afectate județele Mehedinți, Gorj, precum și zonele de munte ale județelor Caraş-Severin, Vâlcea şi Hunedoara, acolo unde sunt anunțate averse torenţiale şi abundente. De asemenea, cantităţile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 70…80 l/mp.

Locuitorii din Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Dolj, dar şi din zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara şi Argeş trebuie să știe că, de astăzi, de la ora 10:00, județele lor vor intra sub Cod portocaliu de averse torenţiale, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Potrivit specialiștilor, în aceste zone se vor înregistra cantități mari de precipitații de 30…40 l/mp şi izolat de peste 60 l/mp, în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore.

Nici în Banat, Oltenia, Muntenia sau Transilvania vremea nu este promițătoare, astfel că, meteorologii au emis pentru aceste zone un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, intrat în vigoare începând din această dimineață, de la ora 06:00 și care se va termina mâine dimienață la ora 10:00. Codul galben vizează și Carpaţii Meridionali şi Occidentali, așa că locuitorii din această zonă sunt rugați să nu ignore avertismentele meteorologice.

Specialiștii ANM anunță că, vremea se va caracteriza prin instabilitatea atmosferică manifestată prin ploi torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, vijelii, precum și intensificări de scurtă durată ale vântulu. În aceste zone, acumularea cantităților de apă va fi mai mică, astfel că, în interval scurte vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.