Alertă meteo ANM. Cod galben de viscol în România, ce se întâmplă chiar lângă București
Iarna și-a intrat deplin în drepturi, iar de Crăciun se pare că ne vom bucura de zăpadă în toată regula. Experții de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă alertă meteo. Cum va fi vremea de sărbători în România. Meteorologii anunță un cod galben de viscol în majoritatea regiunilor din țară. Ce surprize ne așteaptă în apropiere de Capitală.
Cod galben de ninsori în sudul României
Iarna se instaurează în România. Potrivit specialiștilor de la ANM, miercuri, 15 decembrie, de la ora 20.00 va intra în vigoare o avertizare meteo de cod galben de viscol și ninsori. Aceasta va dura până joi, 16 decembrie, ora 14.00.
Principalele zone vizate sunt județele Tulcea și Constanța, unde vor domina precipitațiile sub formă de ninsoare, în cantități moderate (10-15 l/mp). Cei mici se vor putea bucura de zăpada
Pe litoral precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50-60 km/h. Conform meteorologilor, astfel de fenomene vor fi semnalate pe arii restrânse. În regiunea de est a Munteniei vor fi condiții de polei.
Directorul ANM Elena Mateescu a specificat faptul că vremea se răcește în ziua de duminică, 19 decembrie, și pe tot parcursul săptămânii viitoare.
„În intervalul menționat în Dobrogea vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10…15 l/mp) și local se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…45 km/h.
Pe litoral precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50…60 km/h”, au anunțat meteorologii. „Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în estul Munteniei, unde vor fi și condiții de polei”, au declarat specialiștii de la ANM.
Prognoza meteo pentru săptămâna 13.12.2021 – 20.12.2021
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cum va fi vremea în săptămâna 20.12.2021 – 27.12.2021
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui deficit local în nord-est.
Vremea în săptămâna: 27 decembrie – 2 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile montane.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nord- vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.