Autoritățile au făcut anunțul. Iubitorii de animale, în alertă! Pisică, testată pozitiv cu noua tulpină britanică Covid-19
În contextul celui de-al treilea val al pandemiei, situația devine alarmantă și pentru necuvântătoare. Recent, o pisicuță a fost testată pozitiv cu noua tulpină britnaică după ce a prezentat simptome ale bolii. Evenimentul a avut loc la zece zile de la diagnosticarea stăpânilor cu aceeași tulpină.
Pisica a avut simptome specifice Covid-19
Animalul în vârstă de opt ani a fost diagnosticat în Italia, în regiunea Piemont. Starea sa a început să se înrăutățească la zece zile după ce stăpânii au intrat în izolare și au fost depistați pozitiv cu noua tulpină britanică. În urma insuficienței respiratorii, stăpânii animalului au decis să-i facă un test Covid-19, care din păcate, a ieșit pozitiv. Pisicuța a primit imediat un tratament, iar în acest moment starea sa de sănătate evoluează îmbucurător.
Fiind primul caz de acest gen în Italia, Bartolomeo Griglio, șeful Prevenției regiunii Piemont, le-a transmis cetățenilor un mesaj prin care sunt liniștiți cu privire la evenimentul petrecut, afirmând că acest fenomen este natural, având în vedere mediul viral în care trăiește animăluțul, în cazul în care membrii familiei sunt infectați cu acest virus.
“Boala pisicii nu trebuie să genereze alarme. Din cauza bolii stăpânilor lor, animalele de companie trăiesc în medii cu încărcare virală puternică. Prin urmare, este de așteptat ca și animalele să ia virusul, însă nu există dovezi științifice potrivit cărora ar juca vreun rol în răspândirea bolii”, a transmis acesta, potriivt Mediafax.
Cu privire la îmbolnăvirea animalelor de companie, OMS a repetat în nenumărate rânduri că acest lucru este posibil, în schimb, ele nu reprezintă o sursă de infectare, ci doar un posibil vehicul. Cu alte cuvinte, animalele se pot infecta de la persoanele infectate, dar invers, nu.
„Organizațiile internaționale care s-au ocupat de acest subiect recomandă menținerea măsurilor de igienă de bază: spălarea mâinilor înainte și după contactul cu animalele sau după contactul cu lucrurile acestora”, a mai transmis Bartolomeo Griglio.
Cum se poate transmite Covid-19 la animale
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii italieni, aceștia au descoperit că infecția se poate transmite de la oameni la animale, așa cum este transmisă și de la om la om. Obiect de studiu l-au făcut 540 de câini şi 277 de pisici, animale din gospodăriile existente în nordul Italiei, în special din apropierea Lombardiei.
În urma mostrelor prelevate de la animale, acestea au arătat că 3,4% dintre câinii şi 3,9% dintre pisicile testate aveau anticorpi produși de infecția cu noul coronavirus, acest lucru confirmând infecția cu Covid-19 inclusiv la animale.
„Acest lucru confirmă ceea ce deja ştiam. Majoritatea animalelor din studiu provin din gospodării afectate de coronavirus, ceea ce demonstrează că infecţia se transmite în mod general de la oameni la animale”, a transmis Thomas Mettenleiter, conducătorul Institutului Federal German pentru Cercetări care are în vedere Sănătatea Animalelor (FLI).