Alertă ANM. Fenomenul care amenință România și a făcut deja ravagii în Europa. Specialiștii sunt îngroziți
Meteorologii avertizează asupra unui fenomen periculos care se petrece lângă România și care ar putea afecta vremea din țara noastră.
Alertă ANM. Fenomenul care amenință România și a făcut deja ravagii în Europa
Urmează veste extremă la noi în țară, iar asta din cauza unui ciclon periculos care traversează Europa. Directorul ANM a explicat că temperaturile foarte ridicate în combinație cu umezeala duc la formarea unor furtuni puternice.
„Valul de căldură deja persistent din ultimele săptămâni va fi de interes cel puţin până la 20 – 23 august.
La începutul săptămânii ne aşteptăm ca valul de căldură să se intensifice în partea de vest şi sud a ţării, cu valori de peste 37, 38 de grade Celsius.
Această masă de aer mai cald acumulată de peste zi, în apropiere cu gradul mare de umezeală, determină formarea furtunilor de intensitate mare la nivel local”, a declarat la Digi24 directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.
Se anunță caniculă
Meteorologii au anunțat joi caniculă și disconfort termic în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei. Totodată, a fost emisă avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică în Carpații Meridionali, de Curbură și în nordul Munteniei.
Potrivit ANM, de la ora 13:00 până la ora 23:00, disconfortul termic va fi ridicat și vom avea caniculă.
”Noi am mai trecut într-o astfel de perioadă în urmă cu o lună de zile. Am văzut ce a lăsat în urmă acest ciclon care s-a format chiar deasupra Mării Negre.
Au fost cantităţi uriaşe de apă au fost intensificări de vânt, vijelii, toate aceste fenomene prezente pe partea de sud-est a ţării.
Ne amintim de sudul Moldovei, zona Dobrogei chiar şi Muntenia, au fost astfel de fenomene şi posibil ca în perioada următoare acest ciclon care acum se dezvoltă în zona de est a Mării Negre să afecteze şi zona ţării noastre”, a explicat Denisa Țicu, specialist în meteorologie.
Când se răcește vremea
În weekend vom avea până la 35 de grade, iar luni vor fi și până la 36, urmând ca de marți vremea să se răcorească.
,,La noi este senin. După amiaza, ca de obicei vara, se formează acești nori cumulonimbus, din care pot cădea averse, în special în zona de munte, în zona Meridionalilor și, răzleț, în celelalte regiuni, cel mai probabil în sudul țării.
După ziua de mâine, temperatura începe să crească din nou. Săptămâna acesta nu vom ajunge la 36 de grade’’, a mai explicat specialistul.