Alertă ANM de ultimă oră. S-a emis cod galben de ninsori și vijelii
Se schimbă vremea în România! Meteorologii au actualizat prognoza meteo și au venit cu vești rele pentru zilele acestea. Deși suntem în toiul primăverii și ne-am bucurat de câteva zile călduroase, se pare că ninsorile nu ne ocolesc. S-a emis cod galben de zăpezi și vijelii.
Vin ninsorile în România
Meteorologii au anunțat că vremea se schimbă complet în următoarele ore. Conform primelor informații oferite de specialiștii ANM, temperaturile vor scădea brusc, spre deosebire de zilele acestea, când am avut parte și de 20 de grade celsius.
Specialiștii au emis un cod galben de ninsoare pentru la noapte. Astfel, la munte se va depune un strat de zăpadă, care va fi consistent în unele zone. O informare meteorologică cu privire la precipitații moderate cantitative și vânt va fi disponibilă în toată țara de duminică la ora 10.00 până luni seara la ora 20.00.
„În intervalul menționat, temporar va ploua local moderat cantitativ în centrul, sudul și estul teritoriului și se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni (24/25 martie) în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei pe arii restrânse 25…30 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite izolat de descărcări electrice”, transmit specialiștii ANM.
Duminică, vor fi precipitații mixte la munte, dar apoi vor predomina ninsoarea și stratul de zăpadă se va forma, în special în timpul nopții. În Transilvania și nordul Dobrogei vor fi și precipitații mixte, pe arii limitate, dar temperaturile scad radical.
Unde ninge la final de săptămână
În noaptea de duminică spre luni, vom vedea brumă în vestul și nord-vestul teritoriului, iar de luni spre marți, aceasta se va extinde în special în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din sud, conform informațiilor furnizate de ANM.
Pentru Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, a fost emis un cod galben de ninsori, valabil până luni seară. În aceste zone, ninsorile vor fi predominante și se va forma un strat de zăpadă, dar doar local va fi mai semnificativ.
Vântul va fi puternic, cu intensificări mai mari în zonele montane (în general la altitudini peste 1700 m), unde rafalele vor atinge și depăși 80…90 km/h, generând viscol. Vremea se va schimba considerabil, mai ales în timpul nopții, când va fi destul de frig pentru această perioadă.
Luni, în Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul Transilvaniei, vântul va fi și el intens, cu viteze în general între 55…65 km/h. Atmosfera va fi una ca de finalul iernii, nicidecum de toiul primăverii.