Alegeri locale 2020. Ce cote au Gabriela Firea, Nicușor Dan și Traian Băsescu la casele de pariuri
România, în plină pandemie, se pregătește de Alegeri Locale 2020, cu un număr considerabil de candidați aspiranți la funcții de primar sau consilieri generali, în diferitele circumscripții electorale. La nivelul Capitalei există nouă candidați până în acest moment, spre deosebire de acum patru ani, când au fost doisprezece candidați.
Casele de pariuri și șansele candidaților la Primăria Generală a Capitalei
Conform datelor Biroului Electoral Central, la Alegerile locale de anul acesta, sunt anunțați oficial nouă candidați, după cum urmează:
-► Nicușor Dan – susținut de PNL și USR PLUS (candidează pentru a doua oară)
-► Gabriela Firea – susținută de PSD (candidează pentru un al doilea mandat)
-► Traian Băsescu – susținut de PMP (candidează pentru un al treilea mandat)
-► Călin Popescu Tăriceanu – susținut de ALDE (prima candidatură)
-► Ioan Sîrbu – susținut de Pro România (prima candidatură)
-► Ilan Laufer – susținut de Forța Identității Naționale și Platforma Social Liberală (prima candidatură)
-► Viorel Cataramă – susținut de alianța Mișcarea Patrioților Români (prima candidatură)
-► Alexandru Coita – susținut de Partidul Republican (prima candidatură)
-► Florin Călinescu – susținut de Partidul Verde (prima candidatură)
La casele de pariuri, la fel ca la competițiile sportive, s-au pus deja în joc cotele fiecdărui candidat în parte, la funcția de Primar General. Dacă ne uităm pe datele oferite de casele de pariuri, îl vom regăsi, de data asta, în poll-position, pe Nicșor Dan, candidatul susținut de PNL și USR PLUS, cu o cotă de 2.0 la 1.67, în timp ce actualul edil, Gabriela Firea are o cotă de 2.3, iar Traian Băsescu, candidatul PMP, are o cotă de de 8.0.
Cei trei candidați sunt urmați, pe locurile următoare de Ilan Laufer cu cota, undeva, spre 19.0, Alexandru Coita cu 26.0, Călin Popescu-Tăriceanu cu o cotă scăzută, după declarația sa privind costulu unui bilet STB, de 26.0, de candidatul PRo România Ioan Sârbu, având o cotă de 34.0 și celebrul actor și om de televiziune Florin Călinescu, cu o cotă de 34.0.
Rămâne de văzut dacă în perioada următoare, până la data alegerilor, 27 septembrie, aceste valori se vor schimba, influneța foarte mare fiind clar, declarațiile politice și modul de gestionare a campaniei electorale.