„Al Treilea Război Mondial a început deja. Putin vrea să şteargă Ucraina de pe hartă.” Cine face declarații de ultimă oră
Putin încearcă să dărâme întreaga ordine mondială. Dar există modalități prin care chiar și americanii obișnuiți pot riposta, spune Fiona Hill în emisiunea „Putin and Nukes”. Fiona Hill, fostul director pentru Rusia şi Europa la Consiliul Naţional de Securitate al SUA, mai spune că Vladimir Putin al Rusiei a lansat cel mai mare război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Fiona Hill, expertul american, face o analiză dură a evenimentelor din Ucraina
Într-un interviu publicat de „Politico”, Fiona Hill, fostul director pentru Rusia şi Europa la Consiliul Naţional de Securitate al SUA, vorbește despre modul în care Vladimir Putin va schimba întreaga Europă prin atacurile devastatoare asupra Ucrainei.
Hill a petrecut mulți ani studiind istoria și a subliniat în repetate rânduri modul în care arcuri și tendințe lungi ale istoriei europene converg către Ucraina chiar acum. Suntem deja, spunea ea, în mijlocul unui al treilea război mondial, indiferent dacă am înțeles sau nu pe deplin acest lucru.
„Din păcate, pășim înapoi prin vechile tipare istorice despre care am spus că nu vom permite să se întâmple din nou.”, declară Fiona Hill, pentru Politico.
Fiona Hill: „Ucraina a devenit linia întâi într-o luptă”
În același timp, Fiona Hill spune că nu este prea târziu pentru a-l întoarce pe Putin înapoi și că aceasta este o sarcină nu doar pentru ucraineni sau pentru NATO. Este o sarcină la care occidentalii și companiile pot contribui în mod important, odată ce înțeleg care este miza.
„Ucraina a devenit linia întâi într-o luptă. Nu doar între democrații și autocrații, ci într-o luptă pentru menținerea unui sistem bazat pe reguli.
Sistem în care lucrurile pe care țările le doresc nu sunt luate cu forța. Fiecare țară din lume ar trebui să fie foarte atentă la acest lucru.”, continuă Fiona Hill, expertul american.
„Este vorba de restabilirea dominației rusești”
Întrebată de respectabila publicație dacă actualul obiectiv al lui Putin este reconstituirea Uniunii Sovietice, Fiona Hill spune că este o variantă destul de plauzibilă, argumentând că:
„Este vorba de restabilirea dominației rusești asupra a ceea ce Rusia consideră a fi Imperiul rusesc.
Spun acest lucru în mod special pentru că teritoriile Uniunii Sovietice nu au acoperit toate teritoriile care au făcut parte din Imperiul Rus. Așa că acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.”
Fiona Hill: „NATO este un fel de asigurator masiv”
Analiza fostului director pentru Rusia şi Europa la Consiliul Naţional de Securitate al SUA Fiona Hill merge mai departe, vorbind despre greșelile NATO și care este, în aceste zile, statutul Alianței Nord-Atlantice, în contextul crizei din Ucraina, aceasta declarând că:
„Am avut un eșec politic pe termen lung, încă de la sfârșitul Războiului Rece, în ceea ce privește modul de gestionare a relațiilor NATO cu Rusia pentru a minimiza riscurile. NATO este un fel de asigurător masiv, un protector al securității naționale pentru Europa și Statele Unite.
(…) Acum putem vedea că nu am făcut diligențele necesare și nu am luat în considerare pe deplin toate contingențele posibile, inclusiv modul în care am putea atenua răspunsul negativ al Rusiei la extinderile succesive.
Gândiți-vă la Swiss Re, AIG sau Lloyds of London – atunci când pericolul a fost masiv, cum ar fi în timpul uraganului Katrina sau al crizei financiare globale din 2008, aceste companii de asigurări au avut probleme majore.
Ele și clienții lor s-au trezit sub apă. Iar acest lucru este ceea ce membrii NATO învață acum.”, mai spune Fiona Hill.
Citește și: Armele periculoase care țin rușii la distanță de Kiev. Ce ași deține Ucraina pe mânecă VIDEO
Suntem în pragul unui al treilea război mondial?
Întrebarea inevitabilă, de altfel pusă aproape obsesiv în ultima vreme, din punctul de vedere al expertului american are un răspuns cât se poate de clar. Fiona Hill spune că „Suntem deja în el. Suntem de ceva timp.”
„Toate conflictele la care asistăm își au rădăcinile în acele conflicte anterioare. Ne aflăm deja într-un război fierbinte din cauza Ucrainei, care a început în 2014.
Oamenii nu ar trebui să se amăgească și să creadă că ne aflăm doar în pragul a ceva. Ne aflăm cu adevărat în el de o perioadă destul de lungă de timp.”, este concluzia emisă de Fiona Hill.
O altă concluzie a expertului american este că Vladimir Putin ar putea folosi, în cele din urmă, arsenalul nuclear. „Da, el le-ar folosi”, spune Fiona Hill, în același interviu acordat publicației.
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov face aceleași declarații
În timp ce lucrurile evoluează negativ, pe mai toate planurile, declarația ministrului de externe Lavrov face decalrații beligerante, parcă menite să confirme analizele experților din ultima vreme, inclusiv cele enunțate în acest articol.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat că, dacă ar avea loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare și ar fi distructiv, potrivit presei ruse. Comentariile raportate de agenția de știri RIA au fost făcute la o zi după ce acesta a declarat la o reuniune de dezarmare de la Geneva, prin legătură video, că Ucraina a căutat arme nucleare.
El nu a furnizat alte dovezi în afară de a spune că „Ucraina deține încă tehnologii nucleare sovietice și mijloace de livrare a unor astfel de arme.” Lavrov a mai spus că Rusia s-ar fi confruntat cu un pericol real dacă Ucraina ar fi dobândit arme nucleare.
Rusia comandă cel mai mare arsenal nuclear din lume
Duminică, Vladimir Putin și-a pus forțele nucleare strategice în stare de alertă, provocând valuri în întreaga lume și ridicând amenințarea că tensiunile ar putea duce la utilizarea armelor nucleare
Potrivit studiilor, Rusia comandă cel mai mare arsenal nuclear din lume. Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) a numărat 6.255 de focoase rusești, față de 5.550 pentru SUA.
China urmează la mare distanță, cu 350, iar Franța cu 290. Aceste cifre, deși acceptate pe scară largă, sunt totuși estimări, în special pentru că nu toate sistemele de armament cu capacitate nucleară poartă în realitate focoase nucleare, o informație care este în mare parte neclară.