Ai mâncat ceapă sau usturoi? Alimentul care te scapă de respirația urât mirositoare
Usturoiul și ceapa sunt folosite pentru a da savoare mai multor feluri de mâncare, dându-le o aromă distinctivă și un gust delicios. Cu toate acestea, ambele ingrediente provoacă o respirație foarte puternică după masă, ceea ce poate face oamenii să se simtă inconfortabil, mai ales atunci când interacționează cu ceilalți. Ce trucuri poți folosi pentru a scăpa de mirosul neplăcut.
Cum scapi de mirosul de ceapă sau usturoi
Un studiu susține că merele, salata verde și frunze de mentă crude sau încălzite pot neutraliza respirația de usturoi. În același timp, sucul de mere și sucul de mentă pot ajuta, dar nu sunt la fel de eficiente precum variantele enumerate mai sus.
Experții în îngrijirea dentară sugerează faptul că un pahar de lapte sau o ceașcă de ceai verde pot fi eficiente în eliminarea respirației puternice de usturoi și ceapă.
În plus, testele arată că laptele integral ajută mai mult la neutralizarea mirosului de usturoi decât laptele fără grăsimi. În același timp, cercetările arată că ceaiul verde poate reduce mirosurile neplăcute, datorită proprietăților sale antimicrobiene.
De asemenea, profesioniștii din stomatologie recomandă consumul de lămâi pentru a elimina respirația de usturoi și ceapă. Este suficient să mănânci o felie de lămâie după ce ai consumat mâncare ce conține mult usturoi sau ceapă.
În plus, alți experți în domeniu sugerează să clătești cavitatea bucală cu apă cu lămâie, pentru a reduce mirosului neplăcut. Adaugă o lingură de suc de lămâie într-un pahar cu apă si folosește-l de 2 – 3 ori pe zi.
Scapă de mirosul neplăcut cu bicarbonat de sodiu și apă de gură
Conform cercetărilor, dioxidul de clor poate ajuta la uciderea bacteriilor orale și la tratarea respirației urât mirositoare.
Prin urmare, folosirea unei ape de gură cu acest compus poate fi o alternativă bună pentru a reduce mirosul de usturoi și ceapă, mai ales dacă acest produs de îngrijire dentară are o aromă puternică, precum cea de mentă.
Mare grijă să nu înghițiți apa de gură, deoarece aceasta este toxică pentru organism, Dacă este ingerat, dioxidul de clor poate provoca simptome adverse și poate avea efecte grave asupra sănătății.
Bicarbonatul de sodiu este o altă modalitate de a scăpa de respirația neplăcută de ceapă. Studiile au arătat că acest compus poate fi eficient împotriva bacteriilor dentare. Prin urmare, experții recomandă să vă clătiți gura cu această substanță.