Adunarea Parlamentară NATO, decizie fulger împotriva lui Vladimir Putin. Ce se va întâmpla în Ucraina de acum înainte
Volodimir Zelenski a transmis, luni, într-un discurs, ultima decizie luată de Adunarea Parlamentară NATO împotriva Rusiei. Datorită acestei hotărâri, Ucrainei i s-au deschis noi perspective de victorie, în vreme ce summitul NATO de la Vilnius ar putea prinde un nou contur.
Semne bune din partea NATO
Luni, Volodimir Zelenski a transmis că Adunarea Parlamentară de la NATO a adoptat o declarație extrem de importantă pentru Ucraina, în vreme ce pentru Rusia, acesta poate fi văzut ca un afront. Astfel, insituția menționată a recunoscut oficial, prin intermediul declarației adoptate că, Rusia a comis crime de război în Ucraina, numindu-le genocid, condamnând astfel „ideologia ruscistă”.
Liderul ucrainean s-a declarat mulțumit de noile schimbări, încurajând totodată și alte instituții internaționale să urmeze exemplul Adunării Parlamentare NATO. Acesta așteaptă cu nerăbdare summitul NATO, acolo unde se va vorbi pe larg despre războiul din Ucraina și despre noi posibile sancționări ale Rusiei.
„În fiecare săptămână, adăugăm valoare pentru Ucraina de la Summitul NATO de la Vilnius. Facem totul pentru a ne asigura că decizia de la summit este cea care va funcţiona pentru noi. Vom vedea, dar tot lucrăm la asta. Apropo, astăzi a existat o declaraţie importantă din partea Adunării Parlamentare a NATO.
Li se spune lucrurilor pe nume: o recunoaştere clară a crimelor Rusiei împotriva ţării noastre ca genocid, o condamnare clară a ideologiei rusciste. Aceasta este baza potrivită şi pentru alte organizaţii internaţionale”, a spus Zelenski.
Ce va urma în următoarea perioadă
Volodimir Zelenski se arată mai optimist ca niciodată, acest lucru datorându-se ajutoarelor nesperate din partea Occidentului. Liderul ucrainean susține că armata sa are echipamentele militare necesare, iar procesul de consolidare a relațiilor cu țările vecine este în proces de dezvoltare.
Președintele Ucrainei a vorbit și despre creșterea protecției țărilor vecine care susțin necondiționat țara invadată. Astfel, în perioada următoare, Ucraina va lupta și mai tare pentru a scurta drumul către victorie.
„Ne pregătim pentru mai multe măsuri provizorii de securitate în ţările vecine, cele care ne susţin cel mai mult. Vom face, de asemenea, noi apeluri pentru a ne asigura că lumea înţelege Ucraina şi pentru a ne consolida legăturile cu partenerii.
Vom continua politica noastră externă intensivă, diverse formate non-standard, maximizând atenţia utilă a lumii pentru Ucraina şi apărarea noastră. Din ce în ce mai multe rezultate pentru Ucraina, apărare aeriană, artilerie, vehicule blindate, obuze, pregătire, toate acestea sunt obligatorii”, a adăugat el.
Zelenski a precizat că ucrainenii au doborât noaptea trecută 25 de drone Shahed, dar şi rachete care au atacat Ucraina.
„Astăzi vreau să mulţumesc tuturor războinicilor noştri care apără cerul. De aseară până azi dimineaţă, au doborât 25 de drone Shahed. 25 din 25. Un rezultat excelent. Şi fiecare astfel de doborâre înseamnă vieţi salvate, infrastructură salvată. Mulţumesc!
Ei au reuşit să doboare şi câteva dintre rachetele teroriştilor, dar, din păcate, nu pe toate. Dnipro şi Harkov, Odesa şi Lviv, Kiev şi Zaporojie – toate oraşele şi comunităţile noastre trebuie să primească un scut aerian în toată regula. Lucrăm foarte mult la acest lucru împreună cu partenerii noştri”, a afirmat liderul de la Kiev.