Adriana Bahmuțeanu s-a dus acasă la Silviu Prigoană. Fosta soție a regretatului deputat încearcă să-și recupereze copiii, a sunat și la Poliție

de: Violeta Badea
12 11. 2024

Adriana Bahmuțeanu, îndurerată și îngrijorată, a ajuns în fața vilei fostului său soț, Silviu Prigoană, încercând să-și recupereze copiii minori după vestea tragică a decesului acestuia. Vedeta nu a reușit însă să intre pe proprietate și a apelat la DGASPC și la Poliție pentru a se asigura că fiii ei sunt în siguranță.

Încercarea Adrianei Bahmuțeanu de a-și recupera copiii din vila lui Silviu Prigoană

La câteva ore de la vestea că Silviu Prigoană s-a stins din viață, Adriana Bahmuțeanu a mers la vila acestuia pentru a-i lua pe cei doi copii. Însă, deși inițial ar fi fost asigurată că poate să își recupereze fiii, când a ajuns acolo, situația s-a schimbat.

Adriana Bahmuțeanu s-a declarat extrem de îngrijorată, subliniind că nu știe cu exactitate cine se află cu copiii în casă și că nu are permisiunea de a intra pe proprietate.

”Am venit să vorbesc cu ei, pentru că știți foarte bine ce s-a întâmplat, Dumnezeu să îl odihnească pe tatăl lor, dar eu nu știu cu cine sunt acești copii în casă”, a declarat fosta prezentatoarea TV, potrivit spynews.ro.

În încercarea de a clarifica situația, aceasta a contactat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), explicând că minorii sunt în locuință, dar accesul ei este restricționat din motive legale.

DGASPC și Poliția, apelate pentru sprijin

DGASPC a informat-o pe Adriana Bahmuțeanu că nu poate interveni direct, însă, dacă se simte că există un pericol, Poliția ar putea verifica situația. Vedeta a apelat în cele din urmă la polițiști, declarându-le că nu știe exact cu cine sunt copiii și că este îngrijorată pentru siguranța lor.

”Am luat legătura cu ei la telefon, dar îmi vorbesc foarte ciudat și îmi închid telefonul. Nu știu cu cine sunt în casă”, le-a spus Adriana Bahmuțeanu oamenilor legii.

Vedeta a încercat să ia legătura și cu fratele mai mare al copiilor, dar nu a reușit să obțină un răspuns din partea acestuia. Jurnalista a mărturisit că bănuiește că există un adult în casă care le interzice copiilor să iasă și să vorbească liber cu ea.

Citește și Silviu Prigoană nu se înțelegea deloc cu cei 3 frați ai săi. Nu i-a anunțat nici măcar de moartea tatălui lor. Ce s-a întâmplat cu familia în ultimul an!

”Sunt în stare de șoc copiii”

În cele din urmă, polițiștii au ajuns la vila lui Silviu Prigoană, deschizând poarta și intrând pe proprietate pentru a verifica situația. Adriana Bahmuțeanu a rămas în fața vilei, îngrijorată de starea copiilor, pe care nu îi putea accesa de la moartea tatălui lor.

”Nu se auzea nimic în casă. Sunt mama lor, sunt îngrijorată, nu știu ce fac. Sunt în stare de șoc copiii, astăzi a murit tatăl lor, iar eu nu am acces la ei”, a mai transmis vedeta.

Citește și ”A fost un om legendar!” Gigi Becali, Traian Băsescu și Anamaria Prodan, devastați de moartea lui Silviu Prigoană