Adrian Mutu a ieșit din izolare. Ce va face acum: „Pariez pe prezența naționalei la EURO!”

de: Gabriel Esanu
28 10. 2020

Adrian Mutu este mai hotărât ca niciodată să demonstreze că este la fel de bun ca antrenor cum era în trecut, pe teren. Adrian Mutu a încheiat perioada de izolare. El a susținut astăzi o conferință de presă, prilejuită de semnarea unui parteneriat de imagine cu o companie internațională de pariuri.

Prezent în fața presei, selecționerul Adrian Mutu a declarat că ar paria pe participarea echipei sale la Campionatul European U21, de anul viitor. Mutu este convins că echipa de tineret poate scoate o victorie din meciul cu Danemarca din preliminarii și să obțină calificarea.

„Aș paria pe prezenta echipei naționale la EURO. Pariez în primul rând pe băieții mei și pe mine. Vă asigur că vom pregăti meciul cu cea mai mare seriozitate, iar băieții vor da totul pe teren. Șansele în meciul cu Danemarca sunt 50-50%, suntem cele mai bune echipe din grupă”, a afirmat Adrian Mutu. De altfel, selecționerul a dezvăluit că în perioda izolării a avut timp suficient să analizeze jocul danezilor.

„Avem un fotbal asemănător, pentru că Danemarca are un selecționer spaniol de ceva timp și practică un fotbal bazat pe posesie. Un fotbal interesant cu jucători foarte buni care activează la echipe importante. Dar șansele sunt 50-50%”, a precizat selecționerul.

Adrian Mutu a semnat un partneriat cu Favbet

Adrian Mutu a stat în izolare până când și cel de-al doilea test COVID 19 i-a ieșit negativ. El fusese declarat contact direct al antrenorului Răzvan Rotaru, depistat pozitiv. Izolarea a avut loc la Buftea, baza de antrenament a naționalei de tineret U21. Prin semnarea parteneriatului de imagine, Adrian Mutu a devenit oficial ambasador al acestui brand în România. El intră în primul 11 alături de alte nume mari, Ivan Rakitic sau Alexander Hleb.

„De-a lungul anilor mi-a plăcut să-mi asociez imaginea cu companii importante și serioase pentru beneficiul comun. Mă bucur că fac parte din această echipă ca ambasador și sper ca parteneriatul să se întindă pe mulți ani de acum încolo”, a precizat Adrian Mutu.