Adrian Ilie, primele declarații după ce a fost prins băut la volan: ”Au spus că pot să mă rețină 12 ore”

de: Beatrice Dumitru
25 07. 2023

Adrian Ilie a fost oprit pentru un control de rutină și a fost prins băut la volan, sâmbătă seară, 22 iulie, pe o stradă din nordul Bucureștiului. La două zile de la acel incident, fostul internațional a făcut primele declarații și a explicat de ce a refuzat să dea probe biologice, deși risca dosar penal.

Adrian Ilie, după ce a fost prins beat la volan

Adrian Ilie (49 ani) a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că avea peste 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-a fost reținut permisul de conducere, dar a primit și o amendă. Fostul internațional a refuzat recoltarea probelor biologice, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.

Adrian Ilie a rupt tăcerea după ce a fost prins beat la volan și a recunoscut că a băut două sau trei pahare de vin în decurs de două ore și jumătate. De asemenea, a explicat de ce a refuzat să dea probe biologice, cu toate că risca dosar penal.

Adrian Ilie a fost component al ”Generașiei de Aur”. Sursa foto: Sportpictures

Am fost testat și am avut alcool peste cât trebuia. Am băut 2-3 pahare la un eveniment, în 2-3 ore. Era cam 00:30 noaptea când m-a oprit poliția. Nu eram mort de beat. Am fost testat, am recunoscut ce am făcut. Era un echipaj de Poliție care m-a oprit. Erau razii prin oraș”, a declarat Adrian Ilie, pentru Fanatik.

”Mi-au spus că pot să îmi pună cătușele”

Fostul component al ”Generației de Aur” a mai sublinait faptul că nu a făcut scandal după ce a fost oprit de Poliție, așa cum s-a scris în presă.

”Dacă făceam scandal, nu mai eram aici. Puteau să mă aresteze. Bine, a fost o chestie care… Am vrut să închid ușa de la mașină și mi-au spus că pot să îmi pună cătușele, să mă rețină 12 ore. Am zis să stea liniștiți. M-am dat 2-3 metri în dreapta de lângă polițist și am vrut să închid ușa. Am zis ”Închid ușa și vă urmez”. Probabil că au crezut că fug. Mi-a zis băiatul să stau lângă el și am zis că îl urmez. Alcoolemia a fost peste 0,80g/l. Cam 0,82 – 0,82”, a mai precizat Adrian Ilie.

Adrian Ilie a fost dus la INML să-i fie recoltate probe bilologice, însă a refuzat. El a explicat că la vârsta de 20 de ani s-a ales cu un virus după o transfuzie de sânge și, de atunci, se teme să mai facă astfel de proceduri.

”La spital nu am vrut să-mi ia probă biologică. Nu am știut că sunt pasibil de dosar penal, am sunat avocatul, nu a răspuns era ora 2:30. Nu știu dacă dădeam probe de sânge acolo, știți și voi, presa a scris că la 20 de ani am avut un virus în sânge, abia am scăpat de el și nu mai iau teste de sânge peste tot. Acum 28 de ani puteam să-mi închid cariera de fotbalist, am fost depistat la 20 de ani cu un virus care putea să-mi oprească cariera de fotbalist. Mi-au spus că l-am luat din diferite teste. Am spus că putem să mergem în altă parte, dar nu acolo. Am plecat acasă”, a adăugat fostul internațional.

Adrian Ilie a făcut parte din ”Generațai de Aur” cu care a participat la trei turnee finale: Euro ’96, CM ’98 și Euro 2000. El a marcat 13 goluri pentru naționala României, în 55 de partide.