Adolescentă, salvată în ultima secundă din fața metroului. Tânăra voia să se sinucidă. Video șocant

de: Rosu Ioana
11 02. 2021

Un incident șocant a avut loc ieri, în București, la stația de metrou 1 Decembrie, acolo unde o tânără a încercat să se sinucidă. Imaginile surprinse cu camerele de supraveghere demonstrează în mod evident că fata a avut o nouă șansă la viață.

Tânără, salvată de la moarte de alți călători

În cursul zilei de miercuri, o tânără a încercat să se sinucidă în văzul tuturor, într-o stație de metrou din București. Norocul ei cel mai mare au fost călătorii prezenți pe peren, care au reacționat exemplar, oferindu-i ajutor rapid pentru a o salva. Din fericire, tânăra a fost ridicată de pe șinele metroului cu o fracțiune de secundă înainte de sosirea cu viteză a trenului în stație. Imaginile oferite presei de către Metrorex îți fac pielea de găină.

Imediat după eveniment, martorii au sunat la 112, la fața locului prezentându-se un echipaj medical, dar și poliția. Potrivit primelor informații, tânăra dorea să se sinucidă, deoarece fusese afectată de faptul că părinții se aflau în proces de divorț.

Scena șocantă vine la două zile după ce o altă tânără de 13 ani s-a sinucis din același motiv, aruncându-se în fața trenului.

„În jurul orei 15:35, la stația de metrou Dristor 1, linia 2, a avut loc un incident în care a fost implicat un călător. Din primele informații, acesta s-a aplecat peste peron, ulterior fiind ridicat de călătorii aflați în zonă. Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou.

Reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului”, au transmis reprezentanții Metrorex.

Vezi imaginile surprinse cu camera de supraveghere:

Copilă din Sibiu, sinucidere în gară

În urmă cu puțin timp, în Sibiu a avut loc o tragedie fără margini. O adolescentă de 13 ani a decis să-și ia viața, aruncându-se în fața trenului. Din păcate, mecanicul nu a avut cum să evite impactul, iar fata nu a mai avut nicio șansă la viață.

Din primele informații, fata a lăsat un bilet de adio în care explica gestul său. Printre nemulțumirile sale, cea mai mare era cea a divorțului părinților și a faptului că nu știa cu cine să aleagă să stea.

În urma anchetei demarate de poliție, oamenii legii au descoperit identitatea victimei. Fetița (M.M.) era fiica unui medic chirurg al Spitalului Militar din Sibiu și era elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din oraș.