Admitere la liceu 2021. Cum sunt repartizați elevii cu ajutorul computerului
Admitere la liceu 2021. Începând de ieri a început etapa de repartizare pentru elevii claselor a VIII-a care au trecut de Examenele de Evaluare Națională 2021. Sistemul de repartizare nu este unul foarte complicat, acesta fiind de ceva vreme unul computerizat. Sistemul se bazează pe câteva calcule ținându-se cont de mai mulți indici bine stabiliți.
Admitere la liceu 2021. Începe repartizarea computerizată a elevilor
După afișarea rezultatelor la Examenele de Evaluare Națională, pe 16 iulie a început următoarea etapă pentru procesul de admitere la liceu 2021. Elevii care au trecut cu brio examenele au trecut la completarea fișelor cu opțiuni. Ieri, pe 22 iulie, a fost ultima zi în care s-au mai putut completa aceste fișe. Astăzi, pe 23 iulie, este ziua în care se mai pot corecta anumite erori apărute la completarea fișelor cu opțiunile elevilor pentru admiterea la liceu.
Conform normelor publicate de Ministerul Educației, de mâine 24 iulie începe ultima etapă pentru elevii de clasa a VIII-a. De mâine începe repartizarea computerizată către liceele aflate pe fișele cu opțiuni. Procesul de repartizare computerizată se va face ținând cont de anumiți parametrii bine stabiliți.
Repartizarea computerizată începe pe 24 iulie
Softul care se va ocupa de repartizarea computerizată va lua în calcul un număr de parametrii, stabiliți de Ministerul Educației împreună cu programatorii softului. Astfel că softul va calcula pe baza mediei generale de absolvire pe perioada claselor a V-a și a VIII-a și pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională 2021.
În baza acestor doi indicactori se va face o medie ponderată care va determina liceul la care elevul va intra. Cele două medii au ca pondere 80% pentru media de la Admitere și 20% pentru cea de absolvență pentru cei trei ani de studii. Media se va calcula în funcție de prima opțiune a elevului din fișa completată, și în funcție de baremul mediei de la liceul în cauză.
Dacă media este sub cea stabilită de liceu, atunci elevul va fi distribuit către următorul liceu unde media calculată este egală sau mai mare. Procesul continuă, până când media elevului de admitere concordă cu baremul mediei stabilite de liceele din fișa completată.
Ghid completare fișă admitere
Cei care au realizat softul de calcul al mediei de admitere la liceu au și câteva reguli pe care elevii ar trebui să le respecte, după cum urmează:
- Completează pe primele locuri opţiunile pe care le doreşti cel mai mult, chiar dacă nu eşti sigur că media îţi permite să intri la aceste opţiuni.
- Continuă cu opţiuni care ţi-ar plăcea, apoi opţiuni la care nu te-ar deranja să fii repartizat.
- Încheie cu opţiunile cele mai puţin dorite, dar pe care trebuie să le enumeri pe fişă, pentru siguranţă.
- Nu completa o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite! Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev.
- Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere nu îţi poate dăuna în nici un fel – oricum intri la prima opţiune a ta la care mai sunt locuri disponibile.