Adio, STUF Vama Veche. Terasa-simbol se închide definitiv după 25 de ani

de: Andrei Simion
16 12. 2024

Una dintre cele mai populare terase din Vama Veche își închide porțile. După mai bine de 20 de ani de activitate, STUF Vama Veche se pregătește să devină doar o amintire, conform unui anunț emoționant postat pe pagina oficială de socializare. Vestea a stârnit tristețe și numeroase reacții din partea celor care au frecventat terasa de-a lungul timpului.

Mesajul de adio al echipei STUF

„Prieteni, Vă scriem pentru ultima dată de pe plajă din Vamă. De aici, de unde am fost cei mai frumoși, cei mai liberi, cei mai noi. Aici vor rămâne toate poveștile noastre. Aici se încheie o eră. Mulțumim!

Am sperat până în ultima clipă că nu vom fi nevoiți să vă dăm o astfel de veste. N-a fost suficient. Oficial, povestea STUF-ului din Vamă, așa cum îl știam și îl iubeam cu toții, se va încheia marți. Tot ce-am trăit împreună în ultimii 25 de ani va fi ras cu un buldozer de pe fața pământului. Ne vor rămâne amintirile. În fond, nimeni nu ne poate lua asta.

În natură, peștii mici vor fi întotdeauna vânați de peștii mari. La fel și în fața justiției din România, se pare. După două decenii de luptă, rechinii au învins. Nu ne rămâne decât să ne dăm bătuți. Și să vă mulțumim că ați fost aici.

Cum ne simțim? Îngrozitor de triști, foarte obosiți, dar cât se poate de optimiști privind viitorul STUF-ului. Ne-am petrecut o viață aici. Toți oamenii pe care îi iubim au legătură cu locul acesta. Nu știm cum pot arăta verile altfel decât aici, cu voi. Oameni buni, realizați ce am făcut împreună? Am transformat bucata asta de plajă într-o legendă. Sunteți fantastici!

Ne vom odihni, ne vom scutură, ne vom reorienta și o vom lua de la capăt. The sun will rise and we will try again. Acum și oricând va mai fi nevoie. Ceea ce vă dorim, sincer, și vouă, oricând simțiți că ușile vi se închid în față.

Cu dragoste, Prietenii de la STUF”, a fost mesajul transmis de echipa STUF Vama Veche pe rețelele sociale.

O pierdere pentru comunitatea din Vamă

Decizia închiderii terasei STUF vine ca o lovitură dură pentru cei care considerau acest loc un simbol al libertății și al atmosferei unice din Vama Veche. Anunțul echipei subliniază dificultățile întâmpinate în lupta pentru păstrarea spațiului, dar lasă loc speranței pentru un viitor mai luminos.

În timp ce STUF se pregătește să devină o parte a istoriei, rămân amintirile și poveștile care vor continua să inspire generațiile viitoare.