Adevărul despre trecutul lui Mihai Șora. Un înalt oficial francez: „Este un falsificator și un fals rezistent”

Autor: Moraru Madalina - 12:17, 17 oct. 2019

Un oficial francez îl acuză, în prezent, pe filozoful Mihai Șora că nu a făcut parte din rezistența franceză, așa cum susținea românul. Mai mult, scandalul care în centrul căruia se află acesta pare să capete amploare, după ce au fost făcute noi acuzații, de aceasta dată totul venind din partea unui oficial din Franța.

Adevărul despre trecutul lui Mihai Șora

Numele lui Mihai Șora nu ar exista în evidențele oficiale ale statului francez, iar filozoful roman de 102 ani nu este înregistrat nici ca luptător în Rezistența Franceză. Fostul director din cadrul Ministerului de Justiție din Franța, Lucon Gerard, a făcut câteva afirmații grave. Acesta a susținut pe contul de Facebook al scriitorului Alexandru Petria că Mihai Șora nu a fost membru al rezistenței franceze.

Adevărul despre trecutul lui Mihai Șora. Un înalt oficial francez:
Mihai Șora a fost acuzat că ar fi un fals rezistent

Lucon Gerard a mai susținut că în Franța exista chiar un site pe care sunt afișate numele tuturor celor care au luptat în cadrul rezistenței franceze împotriva ocupării naziste. Și pentru că numele lui Mihai Șora nu apare în registrele oficiale disponibile și online, oficialul l-a numit „un falsificator și un fals rezistent”, adăugând că „nu am niciun respect” și adresându-i anumite ironii românului. Printre cuvintele dure adresate de francez se mai numără și remarca de “ai fost rezistent doar în țara ta”, potrivit știripesurse.ro.

„Există un site gestionat de Statul Francez. Acolo se poate găsi tatăl meu Lucon Gilbert, unchii mei – 2 din care un comunist evadat de la Auschiwitz. Deci nu pot să am niciun pic de respect pentru acest tip…, falsificator, chiar în vârstă de 102 ani”, a fost remarca lui Lucon Gilbert. Înaltul oficial francez a mai adăugat și alte comentarii precum:  „Persoana asta nu a fost deloc rezistent în țara mea! Probabil că a intrat după 8 mai 1945”.

Ce spune fiul său despre Mihai Șora

„Apartenența lui Șora la PCF până la 1948 se explică prin faptul că până în 1945 a luptat in Rezistenta Franceză contra ocupației Hitleriste a Franței. Este știut, că un segment important din structura rezistenței era compusă din comuniști, care erau bine organizați. Dar comuniștii din Rezistența Franceză – sau în orice caz un număr mare dintre ei – nu pot fi comparați cu teroriștii dogmatici educați la Moscova și trimiși după război ca agenți staliniști în țările Europei de est, pentru a instaura acolo dictatura comunistă. Foarte mulți comuniști din Rezistența Franceză erau deci pur și simplu mânați de idealul libertății. Așa și tatăl meu”, a scris Tom Șora, fiul filozofului, pe Facebook, despre apartenența tatălui său la Partidul Comunist Francez.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI