Adevărul despre căsniciile lui Toni Iuruc. De ce a fost, de fapt, părăsit de ambele soții
Toni Iuruc și Simona Halep s-au căsătorit vineri, 23 iulie, la vila lor din Izvorani. Cununia civilă a fost un eveniment restrâns și încărcat de emoții. Partenerul Simonei Halep se află la al treilea mariaj. De ce a fost, de fapt, părăsit de fostele sale soții
Adevărul despre căsniciile lui Toni Iuruc
Fericire mare în familia Simonei Halep. Celebra tenismenă i-a spus DA pentru totdeauna lui Toni Iuruc vineri, 23 iulie, când s-au căsătorit civil în fața ofițerului stării civile. Cei doi amorezi și-au unit destinele într-o ceremonie restrânsă, în fața familiei și a celor mai apropiați prieteni.
Mireasa a îmbrăcat o rochie roșie scurtă, cu un umăr gol, care i-a pus în valoare silueta perfectă, iar partenerul ei a îmbrăcat un costum care i-a venit turnat. Mirii s-au distrat în compania persoanelor apropiate și, în special, a părinților lor spirituali.
Simona Halep și Toni Iuruc i-au ales ca nași de cununie pe Dani Caramihai și soția lui. Controversatul afacerist este verișor cu partenerul sportivei și este unul dintre fondatorii celebrului club Fratelli din București.
După câțiva ani de relație, Toni Iuruc și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie pe frumoasa lui iubită pe 10 iunie. Simona Halep a acceptat pe moment, iar de atunci au început pregătitile pentru cel mai important eveniment din viața lor.
Toni Iuruc a fost înșelat ambele foste soții
Deși pentru Simona Halep aceasta va fi prima dată când va îmbrăca rochia de mireasă, Toni Iuruc a mai fost însurat, în trecut, de două ori, dar nu a avut parte de noroc în dragoste. Ambele partenere l-au trădat, iar afaceristul a avut parte de două căsnicii ratate care și-au pus amprenta pe sufletul său.
Potrivit colegilor de la impact.ro, Toni Iuruc s-a căsătorit, pentru prima dată, cu Alina, un fost fotomodel, pentru care viața de noapte era foarte importantă. Deși s-au iubit ca în povești, se pare că manechinul a avut o relație extraconjugală, acesta fiind motivul despărțirii dintre cei doi.
Din nefericire pentru afacerist, istoria s-a repetat ani mai târziu, în 2018. A doua soție a lui Toni Iuruc, Liana, despre care prietenii apropiați ai afaceristului l-au avertizat că face o greșeală luând-o de soție, i-a fost infidelă la doar 10 luni de căsnicie, lucru care l-a dezamăgit profund pe actualul soț al Simonei.
Cu toate acestea, se spune că a treia oară este cu noroc, iar de data aceasta Toni Iuruc pare să-și fi găsit liniștea în brațele sportivei Simona Halep. Ce doi proaspeți însurăței sunt tare fericiți împreună.