Adevărul despre afacerea cu gunoaie din Portul Constanța: ”Riscăm să ajungem pubela Europei” VIDEO
Ce detalii se află în spatele afacerii uriașe cu gunoi din Portul Constanța? Iată mai multe informații de la unul din procurorii experți în infracțiuni de mediu! Cum s-a putut petrece acest lucru? Riscurile sunt mari.
Afacerea cu gunoi din Portul Constanța: detalii și riscuri
Teodor Niță este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și la moment se ocupă de ancheta unui nou astfel de caz controversat. Acesta avertizează că ceea ce vedem nu este nici măcar vârful iceberg-ului, iar lucrurile la care trebuie să ne așteptăm sunt realmente groaznice.
Fenomenul îngrijorează pe toată lumea, iar acesta continuă să se amplifice în proporție geometrică și poate duce în doar câțiva ani la transformarea României într-o „uriașă groapă de gunoi”.
Cel din urmă a declarat că lucrurile se mișcă în măsura în care vor exista instrumente legale pentru a le mișca. De asemenea, procurorul a atras atenția asupra unor probleme legislative care ar trebui să fie reparate cât de curând posibi, venind cu mai multe exemple care îngreunează activitatea procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de mediu.
Context: Amintim că 1.800 de tone de deșeuri au fost descoperite din martie și până în mai a.c în mai multe containere din Portul Constanța Sud Agigea. Concret, este vorba despre electrocasnice și electrice, multe din ele periculoase, care au ajuns la noi în țară cu șase vapoare care veneau din Germania cu destinația finală la o firmă din Prahova, după cum arătau documentele.
„E imposibil, nu ai cum să faci aceste operațiuni, nu ai nici oameni, nici bani, nici tehnologie”
„În condițiile în care în țară vin 100 de containere cu deșeuri, într-o interpretare extrem de restrictivă a legii ar trebui să descărcăm cele 100 de containere sau vaporul plin cu deșeuri să îl mărunțim, omogenizăm și să vedem conținutul dacă respectă anumite procente. E imposibil, nu ai cum să faci aceste operațiuni, nu ai nici oameni, nici bani, nici tehnologie. Ar trebui implementată noțiunea de probe reprezentative, dacă din 3- 5 containere iau probe și nu sunt conforme, sarcina probei că restul e conform ar trebui să aparțină operatorului economic.
Agenția de Mediu nu are un laborator acreditat, ne chinuim cu expertize și analize de laborator la firme private care nu se știe cui aparțin. Nu mă mir de ce analizele de aer din zona fabricilor de ciment ies bine, deși totul e pârjolit în jur, pentru că trebuie să apelăm la diverse firme private care au o anumită conducere sau un anumit acționariat”
Teodor Niță, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța (Sursa: Digi24.ro)