Adevărul crunt despre Irinel Columbeanu. În ce situație se află, de fapt. Este halucinant ce a pățit

de: Alexandra Chivu
13 10. 2020

Milionarul de altădată Irinel Columbeanu a ajuns falit. Nu se mai plimbă cu bolizi de sute de mii de euro și nu mai bea șampanii scumpe în compania unor iubiri tinere și trecătoare. După ce a pierdut impunătoarea vilă din Izvorani și banii din conturi, viața afaceristului a coborât pe o pantă abruptă care duce spre momentul când va dormi în fiecare noapte cu grija zilei de mâine.

Irinel Columbeanu, prăbușire lentă. Ce a spus afaceristul despre situația în care se află

Decăderea lui Irinel Columbeanu a început la cinci ani după ce acesta a luat de la o bancă un credit în valoare de 5 milioane și jumătate de euro. Se întâmpla în anul 2007. De atunci, rapid, ratele l-au copleșit și nu a mai răzbit să le plătească. Executorii au început să îi bată la ușă, iar, în cele din urmă, s-a ajuns la măsura extremă: să-i fie ferecat palatul de la Izvorani. Banca a câștigat proprietatea în instanță, astfel că omul de afaceri a fost nevoit să-și facă bagajele și să-și caute alt cămin.

Pentru că banii erau din ce în ce mai puțini, a început să vândă ceea ce cumpărase cu fast în trecut. Și-a dat bolidul cu care făcea senzație în București, în 2004, pe care a plătit 240.000, cu numai 29.000 de euro. Între timp, și-a găsit un apartament cu două camere în care să poposească alături de mai tânăra iubită. Chiar și așa, surse din apropierea sa au mărturisit unor publicații că datoriile îl năpădesc, acesta neplătindu-și chiria de mai bine de șase luni.

Irinel Columbeanu și actuala iubită

„Greutățile pe care viața le aruncă în calea oamenilor trebuie luate ca atare, efortul pentru a le depăși este cel care contează. Această perioadă reprezintă un test, pe care sper să o trec cu bine. Eu n-am pierdut nimic din ceea ce cred că este averea mea, căci totul se află înăuntrul meu și niciodată nu am pus accent pe acumularea de averi.

Oricum nu plecăm cu ele după noi, în cel mai bun caz, rămân copiilor. Bunurile pe care le-am pierdut, nu le-am pierdut, de fapt, ele m-au pierdut pe mine. Casa din Izvorani și terenurile din Ilfov au fost executate sili”, a spus afaceristul în cadrul unei emisiuni TV.

Nu îi e dor de viața dinainte

Se poate spune că Irinel Columbeanu a trăit două vieți, în care a cunoscut două posturi distincte. Deși soarta l-a adus în situația de a-și vine bunurile pentru a supraviețui, omul de afaceri spune că nu duce dorul statutului de milionar.

„Nu mi-e dor de viața aia, a fost frumos și poate că va mai fi. Cel mai important este că nu mi-am pierdut speranța. m mai avut perioade de asta, nu m-am născut în vile sau mașini scumpe, începuturile vieții mele au fost cam similare ca posibilități financiare. Cazul meu nu se mi se pare că este așa cenușă, nu este o situație plăcută, dar asta este”, a completat Irinel Columbeanu.