Adelina Pestrițu cere mărirea alocațiilor și a pensiilor. Ce mesaj are pentru Guvern

de: Andrei Simion
05 12. 2019

Adelina Pestrișu a rămas mai mult decât impresionată de drama copiilor mici, dar și a bătrânilor pe care soarta nu i-a fericit suficient încât să-și poată permite un trai decent.

Copiii și bătrânii i-au înmuiat sufletul Adelinei Pestrițu

Vedeta a povestit că dacă ar deveni Președintele României, ar rezolva situația în așa fel încât să existe bani atât pentru bătrâni, cât și pentru copii.

Adelina Pestrițu și fetița ei

„Ce distracţie ar fi. Cum e viaţa pe Instagram ar fi şi în realitate, în România. Eu empatizez foarte tare cu bătrânii şi cu copiii. Cu bătrânii pentru că i-am iubit şi îi iubesc în continuare pe bunicii mei, chiar dacă nu mai sunt printre noi, şi cu copiii, mai ales de când sunt mama.
Iubesc copiii, îi iubeam de când eram micuţă.

Chiar atunci când aveam 10 sau 12 ani, i-am luat bagajul unui verişor şi l-am luat la bunica acasă, ca să îl cresc eu, asta în condiţiile în care nu eram urmărită de nimeni. M-au lăsat să am grijă o oră de el şi eu i-am făcut bagajele şi l-am luat la bunica ca să îl cresc, să fiu mama lui. Au fost şocaţi când au văzut”, a transmis vedeta exclusiv pentru OK, în emisiunea Danei Săvuică.

Mai ales de când sunt mama sunt super sensibilă în privinţa copiilor şi mai ales atunci când văd copii amărâţi. Cred că aş fi foarte atentă în zona socială. Cred că aş mări pensile, aş mări alocaţiile. Dar bugetul statului s-ar duce” , a mai spus vedeta, potrivit aceleiași surse.

Recent, Adelina Pestriţu a strălucit pe covorul roşu la Gala People’s Choice Awards, alături de vedete precum Kim Kardashian, Jennifer Anniston şi Gwen Stefani. La evenimentul care a avut loc recent, Adelina Pestriţu a primit încă o dată premiul pentru cel mai bun influencer pop din România.