Acuzații dure la spitalul din Suceava. Fiica unui pacient infectat: ”Le-au dat ordin să-l ducă direct la groapă!”

de: Alexandra Chivu
31 03. 2020

Situație tot mai gravă la Suceava. Orașul devine cel mai mare focar din țară, drept pentru care Autoritățile Române au hotărât plasarea sa și a 8 comune limitrofe în carantină. Cadre medicale infectate, lipsă de echipament și teste și acuzații dure.

Acuzațiii dure la spitalul din Suceava

Suceava devine cel mai mare focar de SARS-CoV-2 din țară. Din cele 2.109 de cazuri confirmate în România, circa 600 sunt numai în Suceava. În ultimele 7 zile, boala a ucis 68 de oameni și a infectat aproape 300 de cadre medicale, două treimi tot în Suceava.

Între timp, conducerea Direcției de Sănătate Publică din oraș și cea a spitalului județean se contrazic asupra numărului de decese înregistrate în urma COVID-19. Luni seară, Autoritățile Române au decis plasarea orașului Suceava și a altor 8 comune limitrofe în carantină totală. Scenariu a rămas la fel de sumbru, iar dramatismul se întețește cu cât la suprafață apar povești spuse de apropiații victimelor de noul virus.

Spitalul Județean din Suceava

O femeie căreia i-a murit tatăl de 71 de ani infectat de SARS-CoV-2, la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, a adus acuzații dure personalului unității sanitare. Femeia, aflată în prezent în Spania, a povestit că tatăl ei a ajuns la spital în urmă cu zece zile pentru dializă. Starea lui de sănătate s-a degradat rapid, astfel că de la centrul de dializă a fost transportat în spital, unde a și murit.

„L-au pus în comă indusă, fără să anunţe familia”

„El trebuia să stea vreo patru ore la dializă din care ultima oră a fost sunată mama: ”Veniţi repede că se simte foarte rău şi cred că trebuie internat la spital”. Trei zile la care mama s-a rugat şi a sunat: ”Doamnă, spuneţi-mi, ce se întâmplă, este mort, este viu?” La care spuneau că nu putem să vă spunem, la care i s-a spus: Cred că doarme, cred că are calmante”.

L-au pus în comă indusă, fără să anunţe familia. Deci mama s-a dus la vizită a rămas blocată. Lângă uşă, nu era nicio asistentă, nu era nimic.

A văzut patul gol. Eu cred că în spital s-a infectat. Acolo unde sunt medicii infectaţi. Le-au dat ordine să îl ducă de la spital direct la groapă! Şi să fie înmormântat foarte repede”, a povestit fiica bărbatului decedat la Spitalul Județean Suceava, la Antena 3.