Actuala iubită a lui Alex Leonte, interviu despre cererea în căsătorie! Manuela Lupașcu și fostul lui Theo Rose au planuri mari VIDEO EXCLUSIV
După ce Alex Leonte și Theo Rose și-au spus ”adio” după o relație de mai bine de 5 ani, nepotul lui Nea Marin s-a îndrăgostit lulea de Manuela Lupașcu, o tânără pe care o cunoște din perioada liceului. Cei doi formează un cuplu de aproximativ un an, iar în tot acest timp, Alex și Manuela au preferat să fie cât mai discreți în legătură cu relația lor. Cu toate acestea, Manuela Lupașcu, actuala iubită a lui Alex Leonte ne-a oferit un interviu exclusiv, în care a vorbit despre relația lor. Ce spune șatena despre gelozia din cuplu, dar și despre căsătorie!
Manuela Lupașcu, despre relația cu fostul iubit al lui Theo Rose
Manuela Lupașcu și Alex Leonte se cunosc încă din perioada liceului, dar pe atunci nu și-au dat seama că sunt suflete pereche. Iată că, dragostea a bătut la ușă în urmă cu un an, iar nepotul lui Nea Marin pare mai fericit ca niciodată în brațele Manuelei!
Șatena ne-a oferit declarații exclusive pentru Playtech Știri, despre relația cu Alex, dar și despre familia acestuia.
”Vara asta am călătorit mai mult prin țară. Am fost la festivaluri, ne-am distrat. Nu am făcut ceva wow, a fost și cald. Noi ne-am axat pe ce am avut noi de făcut, dar am păstrat o vacanță pentru lunile următoare. Cu Nea Marin mă înțeleg foarte bine. Cred că familia lui este destul de închegată.
Bineînțeles, necesită o perioadă de timp în care trebuie să te acomodezi și să te obișnuiești cu anumite persoane, dar toți au fost foarte drăguți cu mine. O lungă perioadă de timp, noi nu am vorbit despre relația noastră. Este vorba de perioada de început, când ne cunoșteam. Primeam întrebări dacă suntem într-o relație, pe atunci ieșeam, noi nu ne-am ascuns cu nimic.
Vom vedea, lucrurile merg foarte bine! Despre reproșuri… reproșul mi se pare că este cea mai urâtă formă prin a-i spune cuiva că nu îți place un anumit lucru. De schimbat, oamenii nu se schimbă.
Trebuie să faci ceea ce simți în momentul în care acționezi, dar știi cum este… Te adaptezi în funcție de persoană, în funcție de context, astfel încât să fie toată lumea fericită.”, a spus Manuela Lupașcu.
Iubita lui Alex Leonte, despre gelozia din cuplu și despre căsătorie: “El să mă ceară, eu să accept…”
Manuela Lupașcu recunoaște că în relația cu Alex există momente de gelozie. Mai mult decât atât, iubita artistului a oferit un răspuns neașteptat în legătură cu căsătoria:
”Sunt momente când suntem geloși, dar nu în sensul acela că nu ai voie să face asta, nu trebuie să faci asta. Ai nevoie de libertate și atunci când ai libertate, alegi, cred că asta este cel mai important.
Tu alegi ce vrei, cu cine vrei să fii, ce vrei să faci și acțiunile și faptele fiecăruia spun mai mult decât orice alte cuvinte. În legătură cu cererea în căsătorie, nu știu ce să spun…
Nu vreau să îmi dau eu cu presupusul, pentru că nici nu vreau să se simtă cineva forțat… El să mă ceară, eu să accept… Aștept, lăsăm lucrurile să vină de la sine.”, a mai declarat iubita lui Alex Leonte, în exclusivitate pentru Playtech Știri.