02 apr. 2020 | 19:12

Actorul Silviu Biriș, elevul Preafericitului Daniel, mesaj dur pentru autorități: “Nu închideți bisericile!”

Social
Actorul Silviu Biriș, elevul Preafericitului Daniel, mesaj dur pentru autorități: “Nu închideți bisericile!”
Actorul Silviu Biriș, elevul Preafericitului Daniel, mesaj dur pentru autorități: “Nu închideți bisericile!”

Silviu Biriș, un actor cu zeci de roluri de teatru și film, în 2019 a trecut prin cel mai serios rol din viața sa, acela de a-l înțelege pe Dumnezeu, astfel că, ajuns la vârsta 45 ani a fost din nou student, de acestă dată la Universitatea Teologică Iustinian Patriarhul, secția Pastorală.

Actorul Silviu Biriș, elevul Preafericitului Daniel, mesaj dur pentru autorități: “Nu închideți bisericile!”

Mulți din cei care l-au cunoscut și îl cunosc, în de-aproape, pe fiul celebrei Veta Biriș, s-au întrebat de ce a pornit pe acest drum, iar actorul a încercat să răspundă la această întrebare, cât se poate de sincer.

“Am vrut să ştiu, să-mi răspund la nişte întrebări. De exemplu, am vrut să ştiu de ce mă închin, de ce sunt icoane în biserici şi care este istoria Creştinismului. Încă nu ştiu dacă voi practica preoţia pentru că trebuie să trec prin practicarea canoanelor bisericeşti. În cazul meu, nu pot deveni preot decât dacă mă fac călugăr’, a precizat actorul Silviu Biriş.

Acum, în această perioadă de criză inclusiv bisericile sunt închise și nu se pot face întruniri cu mai mult de 100 de persoane. Printre cei care au criticat decizia de a se închide și bisericile a fost și studentul la Facultatea de Teologie Silviu Biriș. Actorul a criticat decizia autorităților ca bisericile să fie închise, iar slujbele să se desfășoare în absența credincioșilor spunând că și biserica este un „spital al sufletelor”.

„În atenția celor care și-au asumat deciziile unei țări. Vă faceți părtași la moartea unui popor. Închizând bisericile, închideți «Spitalele Sufletelor». Voi aveți acum de lucru. Dar noi ce facem?! Vă privim încarcerați cum vă faceți și faceți planuri de salvare. Lăsați-ne și pe noi să vă ajutăm! Lăsați-mă și pe mine să mă salvez! Lăsați-L și pe Dumnezeu să lucreze!


Altfel veți fi responsabili nu pentru 70 sau 100 sau 1.000 de decese, ci pentru milioane. Nu vă mai raportați doar la cele materiale, văzute, raportați-vă și la suflet, la cine vă dă viață și vă ține în viață! Nu suntem bucăți de carne care merg în crematorii ca niște gunoaie. Suntem oameni! Cât despre cei care nu mărturisesc aceeași credință cu mine, uitați-vă în sufletele voastre. Sunt probabil la fel de goale ca portofelele… Dumnezeu să vă dea gândul cel bun!”, a scris pe conturile sociale actorul Silviu Biriș.

PlaySport
WOW! CUM POATE SĂ ARATE! Au apărut primele imagini cu maşina de 2,7 milioane de euro a lui Țiriac! A aşteptat 5 ani să o primească
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
SCANDAL! EA e amanta care i-a spart casa celebrului milionar român! Nu are pic de rușine!
Digi24
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Stirile PROTV
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Romania TV
Bomba bombelor în showbiz! Imagini cu amanta secretă a lui Alexandru Ciucu, a ţinut-o la secret 10 ani. Este celebră!
Capital.ro
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
EVZ.ro
Noi taxe și impozite. Românii care rămân cu mai puțini bani
Adevarul
Ce trebuie să facem cu molozul și alte deșeuri din construcții. Depozitarea ilegală poate aduce sancțiuni uriașe
BZI.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Spynews.ro
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
De ce nu a venit Florin Salam la priveghiul lui Costel Corduneanu. Manelistul a spus lucrurilor pe nume
Redactia.ro
Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Miliardar român, fără noroc în dragoste. Dat în judecată de a patra nevastă
EVZ.ro
Cum recunoști carnea alterată. Este extrem de periculoasă pentru sănătate
Spynews
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Capital.ro
Simona Bucura Oprescu, anunț important pentru românii care se vor pensiona în viitor: ”De acum încolo vom avea aceste condiții!”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ România! Avertisment ȘOCANT venit de la Kremlin!
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Lino Golden și Delia s-au căsătorit! Cât de spectaculos au arătat cei doi într-o zi atât de importantă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro