Accident teribil soldat cu patru morți, printre care și un copil, pe Valea Oltului. Un camion, un microbuz și un autoturism au fost implicate

de: Rosu Ioana
07 07. 2023

Un accident rutier teribil a avut loc pe Valea Oltului, pe DN7, la Bujoreni, acolo unde o mașină, un microbuz cu pasageri și un camion au intrat în coliziune directă. Din păcate, în urma impactului puternic, patru oameni au murit pe loc, printre aceștia aflându-se și un copil. La fața loclui au intervenit echipajele medicale, dar din păcate, nu s-a putut face nimic pentru salvarea victimelor.

Ce spun autoritățile

Ceasul negru a făcut ca o familie care se afla într-un autoturism să sfârșească tragic în urma unui accident. Coliziunea a avut loc, joi seară, fiind mai multe persoane implicate. Potrivit autorităților sosite la fața loclui, doar cele patru persoane aflate în autoturism au decedat, în timp ce alte 6 aflate în microbuz, precum și șoferul camionului au scăpat fără nicio problemă medicală.

„În această seară, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că s-ar fi produs un accident rutier în localitatea Bujoreni. Din primele date, se pare că ar fi avut loc o coliziune între trei autovehicule, pe DN 7, la km 182 + 100 m, în localitatea Bujoreni. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea evenimentului rutier. Traficul este blocat total”, a transmis IPJ Vâlcea.

După tragedie, ISU Vâlcea a trimis la fața locului un ambulanță pentru victime multiple (ATPVM), 1 SMURD, o Descarcerare, o autospecială pentru stingere cu apă și spumă (ASAS), precum și trei ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Potrivit primelor informații, în momentul producerii tragediei, cu o oră înainte de miezul nopții, camionul transporta piese auto, iar acum, poliţiştii încearcă să stabilească cum s-a produs accidentul.

Accident cu 5 victime și nouă mașini avariate

Un accident grav se putea sfârși tragic din cauza impactului violent între două mașini. Un șofer de 45 de ani a pierdut controlul mașinii, intrând pe contrasens, acolo unde s-a ciocnit frontal cu un autoturism care circula regulamentar. În urma accidentului, cele două mașini au ricoșat în alte autovehicule aflate în mers sau staționate în afara carosabilului, astfel încât, au rezultat nouă mașini avariate. Cele cinci victime rezultate în urma tragediei au fost transportate la spital.

„Din primele verificări a reieşit faptul că, un bărbat în vârstă de 45 ani, din comuna Faraoani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bacău – Adjud, ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 50 ani, din municipiul Bucureşti.

Din impact, cele două autoturisme au ricoşat în mai multe vehicule participante la trafic şi staţionate în afara părţii carosabile, rezultând avarierea unui număr total de 9 autovehicule”, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache.