Accident teribil pe A1. Un bărbat și un copil de trei ani au murit, iar alte persoane au fost grav rănite. Ce s-a întâmplat imediat după tragedie

Accident teribil pe A1. Un bărbat și un copil de trei ani au murit, iar alte persoane au fost grav rănite. Ce s-a întâmplat imediat după tragedie
Accident mortal pe A1

Tragedie fără margini joi seară, în județul Arad, pe sensul de circulație Timișoara-Arad, acolo unde două autoturisme s-au ciocnit violent, rezultând moartea a două persoane și rănirea a cinci. Imediat după impact, una dintre mașini a luat foc.

La fața locului au intervenit salvatorii

Imediat după accident, mai multe echipaje medicale și de descarcerare s-au prezentat pentru a salva victimele. Din păcate, un bărbat de 45 de ani și un copil de trei ani nu au avut nicio șansă. Dintre fiarele distorsionate, echipajele de descarcerare au reușit să extragă cele cinci victime, transportându-le imediat la spital. Imediat după accident, una dintre mașini a luat foc, producându-se un incendiu.

Potrivit Centrului InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române „pe sensul către Nădlac al autostrăzii A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 526, în zona localității Șagu, județul Arad, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

În urma impactului a izbucnit un incendiu la unul dintre autovehicule. Evenimentul s-a soldat cu decesul a două persoane și cu rănirea altor cinci, acestea fiind evaluate medical”, a tranmis sursa citată.

Traficul rutier a fost oprit pe sensul către Nădlac, astfel că salvatorii au putut interveni pentru a elibera zona afectată.

Poliţiştii Biroului de Autostrăzi fac în aceste momente mai mute cercetări pentru a descoperi cauzele exacte ale accidentului.

Accident mortal în fața Parlamentului

Un alt accident îngrozitor a avut loc joi seară, pe Bulevardul Libertății din București. De această dată este vorbva despre un motociclist care a frânat brusc la semafor, moment în care s-a ridicat pe o roată și a pierdut controlul autovehiculului, intrând într-un autoturism.

Potrivit primelor informații, motociclistul, în vârstă de 30 de ani, era polițist în cadrul Brigăzii Rutiere și se îndrepta dinspre Coșbuc spre Cheiul Dâmboviței. Imedoat după accident, mai multe echipaje medicale au intervenit de urgență, însă victima decedase. În ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, medicii nu au mai avut cum să-l salveze.

Oamenii legii investighează cazul pentru a descoperi cauza exactă a producerii accidentului. Șoferul autoturismului de care s-a izbit a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

„Ionuț era în timpul liber și, în timp ce conducea o motocicletă BMW, a pierdut controlul acesteia și a intrat în impact frontal cu un autoturism care circula din sens opus. La fața locului au ajuns de urgență echipajele SMURD care au efectuat protocolul de resuscitare, însă, cu tot efortul depus, manevrele au rămas fără rezultat, fiind declarat decesul colegului nostru”,a scris Bogdan Bănică, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR Decus.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI