Accident teribil în Arad. Doi bărbați au murit, iar două fetițe sunt în stare extrem de gravă

de: Rosu Ioana
20 07. 2020

Accident grav în Arad, soldat cu moartea a doi bărbați și rănirea a două minore, în vârstă de 12 și 13 ani. Nenorocirea s-a produs pe DN7, în dreptul localității Julița, fiind implicate un autocamion cu prelată și un autoturism în care se aflau cele patru victime.

În ce stare se află cele două minore

În urma impactului între cele autovehicule, doi bărbați au murit pe loc, iar două copile au fost transportate în stare gravă la spital.

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje, printre care un echipaj descarcerare şi un echipaj SMURD al Secţiei Bârzava, un echipaj SAJ şi un elicopter SMURD, ulterior sosind şi un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detaşamentului de Pompieri Arad.

„Cei doi minori, două fete, de 12 și 13 ani, sunt conștiente, cu multiple traumatisme, li s-au acordat îngrijiri medicale de către SMURD Bârzava. Una a fost preluată de către elicopterul SMURD, stabilă cu multiple traumatisme. A doua a fost preluată de către SAJ Lipova, în stare gravă, dar conștientă și va fi preluată de către echipajul SMURD TIM al Detașamentului de Pompieri Arad”, a precizat ISU Arad, potrivit Digi24.

Accident pe Autostrada Arad-Nădlac

În cursul acestei dimineți a avut loc un accident grav în care au fost implicate trei TIR-uri, dintre care unul a luat foc.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe sensul către frontieră al autostrăzii A1 Arad – Nădlac, la kilometrul 578+500 de metri, în zona orașului Nădlac, județul Arad.

Traficul a fost restricționat în urma impactului devastator dintre un TIR al cărui șofer a pierdut controlul volanului și alte două TIR-uri staționate pe banda de urgență. Din fericire, nu au existat victime.

Un TIR a pierdut controlul direcției, a acroșat două autotrenuri staționate pe banda de urgență, s-a răsturnat peste glisiera mediană, după care a luat foc”, au transmis autoritățile.