Accident rutier grav la Caransebeş, soldat cu rănirea a șapte persoane. Vina o poartă două șoferițe de 29 de ani

de: Ionuț Vieru
16 09. 2021

Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, care a avut loc miercuri seară, la ieșirea din municipiul Caransebeș spre Reșița, la intersecția dintre străzile Vârșețului cu Nicolae Bălcescu, pe DN58.

Accident cu șapte victime la Caransebeș

În accident au fost implicate două autovehicule, la volanul cărora se aflau două șoferițe, în vârstă de 29 de ani, din Jupa și Reșița. Cele două circula din direcții opuse. Coliziunea dintre vehicule s-a produs pe sensul de mers Gară-Centru.

În urma impactului, șapte persoane au fost rănite în total, șase femei și un bărbat. Două dintre victime se aflau în autovehiculul care circula in direcția Centru, iar celelalte cinci din celălalt vehicul. Toate victimele au fost transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, polițiștii au testat cele două conducătoare cu aparatul etilotest, rezultând faptul că acestea nu au consumat alcool înainte de a se urca la volan. Oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Accident mortal între Cluj și Oradea

Un alt accident grav a avut loc în localitatea Căpușu Mare, între Cluj și Oradea, soldat cu moartea a doi tineri, în urma unui impact frontal dintre două autoturisme. Martori la accidentul cumplit au fost alți șoferi, care au sunat de urgență la 112.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD și pompierii. Când au ajuns, cei doi erau încarcerați și se aflau în stop cardiorespirator. Pompierii i-au scos dintre fiare, iar cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, după mai bine de o oră de eforturi, au fost nevoiți să constate decesul.

Potrivit polițiștilor care au intervenit la fața locului, vinovat de producerea accidentului ar fi fost un tânăr, în vârstă de 21 de ani, in comuna Căpușu Mare.

„Un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Căpușu Mare, care se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care îl preceda, iar ulterior autoturismul acestuia a pătruns pe sensul opus de mers, unde a avut loc un impact cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gilău.

În urma impactului, a rezultat decesul celor doi conducători auto. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ. Traficul a fost reluat pe ambele sensuri”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Sursă foto: Antena 3